Tragicul visător - Aura Christi

Lirica Aurei Christi s-a format și s-a modelat iute, ferm, cu o îndrăzneală și o gravitate rară a tonului, mai ales în jurul poeziei de meditație post-romantică, de la Rilke la Țvetaieva, de la Blaga la Nichita Stănescu. Necăzând pradă ispitelor culturale și mondene post-decembriste, între care așa-zisul post-modernism românesc, ce afișa cu o anume suficiență refuzul valorilor clasice și moderne în favoarea unei lirici descompuse și uneori barbar improvizate sub scuza autenticismului, poeta noastră a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, îndrăznețe, abordând, în câteva volume, printr-o splendidă frondă, clasicul sonet poetic și dovedind o excelentă stăpânire a limbii, a mijloacelor specifice, într-o lirică a meditației grave, adânci, exprimată în metafore, în care modernitatea și sensibilitatea secolului se confundă, cu vigoare clară, de o marcată originalitate, tumultuos și muzical aproape, într-o subtilă rezonanță eufonică, cu trimiteri, accente și imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de înalt nivel, de la Rimbaud și Baudelaire, la Rilke și Blaga. Și, încă odată, la Țvetaieva și Nichita Stănescu.

A scrie căderea apocaliptică nu e ușor. E un merit al Aurei Christi faptul de a găsi singura soluție la această cădere fatală, dată din pornire: cel care o scrie o și "oprește", "incitând rigoarea/ celui din urmă frig". Doar un fel de zeu al poeziei, o divinitate descoperită cu greu, conștientă de destrămarea mitului, poate să impună din nou mitul: instituirea "mai viului" este cu putință doar datorită morții. Învierea nu e posibilă decât datorită ei. Sensul celei mai mari dintre taine se dezleagă, astfel, paradoxal, prin răsturnarea negativității generale a sensului. [...] Descoperirea făcută de poetă este că realul însuși are origine poetică (nu reală!), prin căderea în "emisfera cealaltă", de parcă Dante însuși ar fi acum reeditat în altă semantică: "Ah, calul e fiu al pegașilor dintotdeauna". Ființele existente își au obârșia în himere, iar realitatea ia ființă din metaforă. [...] Altă "descoperire" poetică: întreg mitul temporal al omenirii poate fi ranversat. [...] Iată, deci, cum se poate recupera mitul într-o epocă în care toată lumea postmodernă a visat la demitizare și deziluzionare pentru a se apropia de realul ca atare.