E-mail:   parola:  
Căutare avansată Cont nou | Cont nou pentru firme | Ai uitat parola?
Cărți     Contemporani
 Softuri
    E-books
 Hărți
    Turistice
 CD-uri audio
    Limbi străine, dicționare
 Reviste
    Legislație, drept
    Cuvinte încrucișate
    Second hand
    Pe banda rulantă
 Cărți
    Dezvoltare personală
    Monografie, critică, eseu
    Contemporani
    SF, horror
    Polițiste
    Dosar
    Istorie
    Drept
    Părinți
    Psihologie, psihanaliză
    Clasici
    Versuri
    Filosofie
    Trup, minte, spirit
    Junior
    Aventurile copilăriei
    Practic
    Teatru
    Enciclopedii, dicționare
    Business - Economie
    Naturiste
    Medicină
    Paranormal
    Dragoste
    Religii
    Culinare
    Educație
    Thriller, aventuri
    Turism
    La taifas
    Sport
    Bibliografie școlară
    Umor
    Hai la joacă
    Război
    Capodopere
    Limbi străine, dicționare
    Album
    Western
    Capă și spadă
    Arte marțiale
    Second hand
    Pe banda rulantă
 Cele mai cumpărate
    Jude Neștiutul
    Rebus Biblic nr. 9
    Tehnica învățării ra ...
    Jocuri Creștine nr. ...
    Integrame Creștine n ...
 Noutăți în magazin
    Steinhardt
    Scrisoarea tatălui meu
    Femei nebune după bă ...
    Colivia belgrădeană
    Îngerul păzitor
 Lista noutăților
       
 EUROALIA+
    Program de afiliere
    Login afiliați
    Platforma SOL
 Pune o întrebare
    SC CrysSoft SRL
    Prin e-mail:
        
    Întrebări frecvente
 

Apocalypsis cum figuris

  Artur Silvestri
Adaugă Apocalypsis cum figuris în coșul de cumpărături ...
Coperta cărții Apocalypsis cum figuris
Mărește coperta cărții Apocalypsis cum figurismărește coperta

Editura:
     Carpathia Press

nuvele, 202 pag.
Format: 10,5x18 cm
ISBN: 978-973-7609-47-2

Preț: 14,45 lei
Cod produs: CAA0010A


Adaugă Apocalypsis cum figuris în coșul de cumpărături ...
șapte nuvele fantastice cu prolog și epilog * ediția a III-a

     Sunt prima care să recunosc că am greșit. Am crezut atunci, la început, citindu-i primele povestiri, că pentru Artur Silvestri proza este un violon d’Ingres. Cu o singură excepție, povestirile din acest volum au fost scrise în emoția atât de roditoare din lunile când soarta ne îndrepta definitiv unul către celălalt. Era demult, era acum 26 de ani.
     Scriam ca în transă pentru ca noaptea târziu să-i citesc la lumina tainică a veiozei rândurile care îl încremeneau. Și din timp în timp, îmi dădea și el pagini din scrisul său ca un răspuns grav, neașteptat, un sunet de hautbois. Artur Silvestri, temutul critic, primul în elita tinerilor scriitori, "micul Călinescu", talentatul intelectual își permitea, credeam eu, libertatea emoției. Scria proză. Proximitățile literare dau dovada gustului său rafinat și a culturii. Prea intelectuale pentru un cititor obișnuit? Poate, dar perfecte și perfect explicabile pentru tânărul cărturar. Încrezător în steaua sa de critic literar, de filozof și istoric al civilizațiilor și el le așeza, poate, pe alt palier deși unul atât de aproape de inimă. A lăsat să se scurgă două decenii până când a publicat această culegere de alcătuiri cum le numea. A dat volumului titlul poveștii pe care am trăit-o amândoi într-o noapte de Crăciun de acum exact 26 de ani:
Apocalypsis cum figuris. De atunci am parcurs împreună, în sute de nopți - sute de drumuri și în zeci de nopți chiar drumul din această poveste.
     Și totuși, de ce țin minte atât de bine noaptea aceea? Gesturile din mașină? Gesturile lui, gesturile mele? Încântarea, încordarea fiecăruia dintre noi și neliniștea, abia bănuită? De ce, când recitesc aceste pagini, recunosc, ca și cum m-aș uita într-o oglindă magică, cuvintele nescrise, gesturile nepovestite, îi știu răsuflarea, mirosul tutunului și e de ajuns să închid ochii ca să simt definitiv arsura gerului aspru, uscat. Totul e poveste și totul e adevărat, chiar și finalul tragic, acela care avea să se petreacă însă 25 de ani mai târziu, tot înainte de tainica sărbătoare a Crăciunului. Și nu contenesc să mă întreb cum de a știut Artur să scrie la fel de exact, la fel de adevărat încă de atunci și destinul Mariei? I l-a lăsat ca pe o partitură, pe singura partitură pe care o va mai cunoaște vreodată: "
... singurătatea o împresurase. Răsărise luna; însă cerul adânc pierduse stelele pentru totdeauna".
     Mariana Brăescu Silvestri în prefața Sfârșitul poveștii sau Noaptea aceea

cumpără acest produs ...

Această ediție restituie pe de-a întregul ediția din 2005 pe care autorul a considerat-o nec varietur, inclusiv coperta, o versiune a celei atât de inspirat aleasă de el însuși atunci. Exegezele critice sunt, cu o singură excepție, cele din ediția anterioară. Am făcut mici intervenții la titluri iar textele critice păstrează doar referirile la carte; pasajele privind alte cărți, le vor însoți în viitor pe acelea. Așa cum însuși autorul a spus-o, cred sincer, cred total că și această carte "are o stea pe cer".
     Mariana Brăescu Silvestri în Notă asupra ediției

cumpără acest produs ...

     Această carte reia în ediție nouă volumul Apocalypsis cum figuris. Șapte nuvele fantastice și un epilog, apărut la editura Carpathia Press, în anul 2003. Ediția inițială este astăzi practic epuizată iar volumul, primit cu surprindere în mediiile literare din România, a cunoscut în mai puțin de trei ani și o difuzare internațională impresionantă: a apărut în traducere franceză la Veneția și va apărea în spaniolă și italiană în toamna anului 2005.
     
Apocalypsis cum figuris devine, astfel "un caz" iar ediția de față încearcă să explice fascinația pe care această carte o exercită. Concepția este neobișnuită la noi: am reprodus însă diferite comentarii, din cele mai diverse perspective, pentru a putea crea un joc de lumini poliedrice care provin de la istorici literari, antropologi, poeți, prozatori, filosofi ai culturii și civilizațiilor, care vin cu perspective și metode diferite. A rezultat o carte-document dar și un model de lucru pentru percepția creației, care, întotdeauna, aduce rezultate inedite.
     Culegerea, selecția și orânduirile comentariilor (edite sau inedite până acum), s-au făcut de către redacție. Textul volumului
Apocalypsis cum figuris reproduce textul inițial, apărut în 2003. Autorul l-a considerat ediția definitivă, nec varietur.
     Volumul este ilustrat cu gravuri enigmatice ale marelui artist Traian Alexandru Filip. Coperta reproduce o miniatură medievală cu caracter ezoteric, până astăzi nedescifrată.
     Notă asupra ediției a II-a, care a însoțit volumul din 2005

cumpără acest produs ...

     -Îmi dai voie? spuse ea, scoțându-i ochelarii de soare. Bărbatul încuviință mut; se înserase și nu-i mai erau într-adevăr de nici un folos. Ea îi privi atent, plimbând aproape absentă un deget pe ramele de bagà; apoi scotoci în poșetă după oglindă. Avea mișcări iuți și precise, o imagine a focului.
     -
Arăt bine cu ei - zise, și el își aminti că e frumoasă. N-am purtat niciodată ochelari, toți au rame grele și îmi lasă o dâră vineție, pe piele, urâtă, care ascute și mai mult trăsăturile feței. Dar acum, cu tine, cred că voi face și asta.
     Învârtea oglinda în semicercuri largi și lente, căutând să se vadă mai bine:
     -
Arăt acceptabil, da, cel puțin așa cred.
     -
Ești frumoasă - murmură el și femeia se simți o clipă fericită. Închise pe jumătate ochii, încordându-se, ar fi vrut să fie fotografiată acum: imaginile ei nu avuseseră niciodată această sclipire secretă.
     Era noapte de-acum și șoseaua părea imaterială, îndepărtată. Ea se gândi că trăiește ca într-o halucinație, dar nu voia să se mai trezească.
     -
Nu mai avem mult, cred că într-o jumătate de oră ajungem - zise el și își îndreptă glasul; tuși sec, ea se înfioră. Este, cred, ora cea mai potrivită, nu mai e nimeni pe drum, vezi bine.
     Privi în oglinda retrovizoare; doar noaptea. Se destinse și făcu un gest vag.
     -
Dacă am călători ziua, ai vedea acolo, undeva, un sat aproape misterios. Privit de la depărtare este asemeni așezărilor de câmpie, un fel de pădure alcătuită din arbori domestici. Însă acest arboret modifică imprevizibil culorile și dacă te uiți atent într-acolo ai sentimentul că totul plutește în fum. Până și turla bisericii e o imagine indistinctă.
     Tăcuse dintr-o dată și mașina înceteni.
     -
O să mai venim aici, nu-i așa? întrebase femeia.
     El privi atent în jur, apoi opri motorul.
     -
Da, vom veni, sigur că da - răspunse. Nu te speria, nu e nimic grav - zise, și coborî. Ea întinse brațul peste spătar și îl lăsă, dintr-o dată liniștită, să atârne. Visă o clipă la o țară caldă ori la o vacanță cu el, vara. Era cald, inspiră adânc mirosul putred al mării și simți, sec, nisipul în nări. O amețise aerul sărat. Nu se auzea nimic în jur, doar într-un târziu își dădu seama că îi depășise o mașină.
     -
Puțini călători - spuse el apoi, când porniseră. Oamenii așteaptă prin case noaptea adâncă, femeile scot din cămări nuci și covrigi, în cuptoare se rumenesc cozonacii. Vorbise mecanic, ca și cum ar fi citit o poveste.
     -
În curând vor porni colindătorii - continuă ea și în satele pustii pe unde treceau părea că într-adevăr se porneau cete misterioase, copii cu trăiști imense atârnate de după gât, abia respirând din cojoacele grele și de sub cușmele uriașe. Nu era însă nimic din toate acestea, noaptea era încă singuratică și străină.
     -
E primul nostru Crăciun - îți dai seama? și el se gândi la toate nopțile de Crăciun, anonime, la colindele vechi, ascultate la magnetofon și simți în nări un miros de ceară arsă și de vin sălbatic, se rostogoliseră prin fața lui milioane de nuci și de mere, căzute dintr-un corn al fertilității imaginare.
     -
Când eram în țara de Sus - zise ea, aș fi vrut să rămân într-o noapte ca asta la țară, să ascult bicele cum pocnesc, să ies în ușă și să le dau copiilor covrigi, să scot cu mâna mea cozonacii din cuptor ...
     -
Să dormi în paturi largi, țărănești, într-o cameră aproape monahală, inundată de mirosul fantast al busuiocului, pierdută între perne și sub plăpumi moi, să te trezești către dimineață, când ferestrele sunt fumurii și geamul e înghețat, și, apoi, cu răsuflarea să împrăștii gheața lui barocă, să ștergi sticla cu mâneca aspră a cămășii de noapte, de in, și să vezi cum, a doua zi după Nativitate, lumea e ca în ziua dintâi.
     Toate acestea, el le adăugă precipitat și clar, ca și cum ar fi citit dintr-o carte.
     Ea făcuse ochii mari:
     -
De unde știi toate astea? Tu nu ești adevărat.
     El surâse fără să răspundă nimic. Câmpurile mute păreau cenușii. Începuse vântul și ea se gândi că poate va ninge. Lipsea zăpada, dar sărbătoarea începuse și fără ea. În fața lor, în lumina farurilor, dansau mari vârtejuri de praf și lui i se păru că ochii îl ustură.
     -
Casa nu e a ta, nu? întrebă ea brusc.
     Așa era, acceptase el, însă o cunoștea foarte bine; își aminti de satul unde mergeau și privi încă o dată, atent, în oglinda retrovizoare.
     -
Când va fi cald, ne vom întoarce aici, dacă vrei tu. Viața la câmpie e probabil fascinantă, așa cel puțin bănuiesc. N-am văzut mai nimic din lumea asta, deși sunt aici de doi ani. Ea se grăbise să spună totul dintr-o dată, voia, de fapt, să călătorească pretutindeni cu el, nici n-ar fi întrebat unde merg; asta era tot.
     -
E pustiu, șopti el ca și cum ar fi fost singur. Se făcuse tăcere, ea se feri s-o tulbure și simți venind nu știa de unde o emoție copleșitoare, interzicându-i să vorbească. Se apropiau, nu încăpea îndoială, și abia atunci văzu, în goana mașinii, râurile care se retrăgeau în bezne, podurile fantomatice, pădurile dese și tainice, ferestre mici luminate, ca niște licurici, drumuri negre, parcă desenate, câte un copac solitar.
     -
Vezi? zise ea, surprinsă, ard lumânările de Crăciun, s-au aprins brazii.
     Încetiniseră. Apoi mașina se opri.
     -
Am ajuns, spuse el, coborând.
     Prin ușa întredeschisă pătrunse frigul uscat, gerul maladiilor mortale. Ea se scutură deodată, ca și cum ar fi sosit pe o planetă necunoscută. Răcoarea i se păru străină, la munte iarna nu era așa. În aerul tare de aici, neliniștitor, pluteau ecourile unei lumi nesigure, parcă destrămate. Îi veni în minte, fără motiv, focul vrăjitoresc arzând nopțile peste mlaștinile necunoscute, pe unde oamenii șovăiesc întotdeauna să se abată.
     Apoi se obișnui, și porțile mari, metalice, pe care el tocmai le deschidea, îi plăcură. În piept i se zbătu, ca un porumbel eliberat, fericirea. Îl văzu, îngândurat, în lumina farurilor, dar nu se neliniști: chipul lui aparent rece, imperturbabil, avea gravitatea obișnuită, nimic în plus. Își aminti cuta sprâncenelor lui încordate și i se păru că îl aude spunând, ca de-obicei, "Vreau să înțeleg; atât!". Dar nu se auzise nimic, bărbatul privise doar, neglijent, șoseaua pustie; învârti de câteva ori cheile pe deget, apoi le cântări parcă, în palmă. Urcă în sfârșit lângă ea:
     -
E o noapte fără lună - zise femeia privindu-l, cu ochii sclipitori. El o ascultă, împinse ușor capul spre spate și privi în sus, nedefinit.
     -
Da - răspunse. Și în cer nu e nici o stea.
     Nu era, într-adevăr, nici o lumină în ceruri, deasupra lor se desfășura un gol fără sfârșit. Înaintaseră pe nesimțite pe o alee pe care ea nu o văzu, mașina oprise imperceptibil. Când își dădu seama că e singură, simți și mai adânc culorile fericirii, crezu că, o clipă, beatitudinea e însăși acest ecou al inimii nerăbdătoare, acest timp suspendat, această utopie. Acum îl vedea. El se rezemase de mașină și fuma calm, trăgând rareori din țigară. O aștepta să se piardă definitiv în cețurile vrăjii. Și ea se pierdu.
     Năvăleau din toate părțile, către ei, sunetele nopții, și el le asculta fermecat. Se trezi și ea în lumea aceea arhaică; și, deodată, i se păru că percepe, într-un tremur sonor indistinct și dens, tot ce trăia. Bătea vântul și acele lui scoteau, printre copaci, lungi plânsori. Respira, vedea, așeză palma aproape de volan și simți pe piele răceala metalului; beția vieții. Luminile se stinseră, el tresări.
     -
Să intrăm, vrei? - zise el, deschizându-i portiera. Ea coborâse parcă plutind și casa țărănească, acum întunecată, i se păru și mai mare.
     -
Sunt fericită - spuse tremurând și păși înăuntru. El aprinse lumina și ea, parcă deodată dezmeticită, bătu din palme.
     -
Ești surprinsă? - întrebă el cu vocea emoționată.
     Ea se învârti de câteva ori prin camera largă, călcând pe covoarele moi și pe pieile de căprioară. Se opri.
     -
Sunt fericită, zise, apăsând pe fiecare silabă. El se sprijinea de canatul ușii. Privi îndărăt, către poartă: trecuse o mașină întârziată, se pierduse în întuneric.
     -
Acum aprinde luminile pretutindeni - spuse el și ieși.
     Femeia rămase câteva clipe într-o neverosimilă încântare și abia într-un târziu auzi, de departe, cum porniseră colindătorii, cum sunau grotesc buhaii, cum bicele plesneau, înfundat. Lumea părea că începuse pe nesimțite să se bucure de purificarea universală; venise, în fine, el.
     -
Am încuiat porțile, colindele e bine să le auzim de la depărtare - spuse, și ei îi păru rău. Ar fi vrut să deschidă larg ușile, să stea în prag și să reverse covrigi și mere peste copiii cu obrajii rumeniți de frig; dar alungă tristețea, va fi numai cu el. Se retrase pe o canapea și căută, în poșetă, ochelarii lui de soare; îi puse, fără să-și dea seama, alături pe un scaun. Încântarea o cuprinsese, spiritul ei redeveni muzical.
     Când înțelese că luminile ardeau peste tot, știu că viața ei va fi de azi înainte altfel; nimic nu mai era cum a fost.
     Își spuse că astăzi va trăi sărbătoarea până la capăt și îl strigă, cu o voce aproape adolescentă. Bărbatul veni, rămăsese doar în cămașa moale și în pantalonii de catifea reiată, părea foarte tânăr acum și se mișca agil, cu gesturi iuți, juvenile. Zâmbea, prima oară după multă vreme.
     -
Știi ce am făcut? întrebă, cu o sclipire amuzată în priviri. Am pus la cuptor cozonacii, ca să miroasă peste tot a Crăciun.
     Ea bătu deodată din palme și dori să vadă casa; știa că nu era mare, dar voia să o ia, pentru cât va fi să fie, în stăpânire. Trecuseră peste tot, îi plăcuse. I se părea că abia ieri plecase de aici și că acum doar se reîntoarse după o absență scurtă.
     -
Eu am mai trăit aici - zise ea ca să-l bucure, dar se înfioră. Era parcă așa. Trebuia să alunge această senzație tulbure și o alungă.
     -
Aș vrea să mă bucur de tine - zise, așezând pe masă, unde părea că totul era pregătit pentru ei, lumânările lungi, albe și roșii. Căută un chibrit.
     -
Nu le aprinde, propuse el, mai e până la miezul nopții. Ea ar fi vrut să-l mângâie pe obraz și îl privi. Trăsăturile lui, gânditoare, se lungiseră într-un surâs necontenit.
     -
Lasă-mă, te rog, să scotocesc după vinuri, după fripturi și după cozonaci. Mâine, odată cu noi, lumea se va regenera și eu vreau să încep încă de azi să mă bucur.
     - Ești tânără - spuse el și rămase singur. Sticla ferestrelor largi, întunecate, răsfrângea un chip fără contur; geamul se aburise și, dintr-o dată, o picătură grea fulgeră de sus până jos imaginea lui încețoșată. El nu văzu, ochii i se închiseră și pleoapele îi vibrau ca și cum lacrimile s-ar fi pregătit să năvălească. Știa însă că nu va plânge, fericirea începuse la el printr-o emoție calmă. Nu privea nicăieri, ascultă; dacă focul viu al sobei ar fi putut să acopere vântul și-ar fi putut închipui că este aici, demult, când abia învăța să citească. Vuietul dens, persistent, ștersese definitiv timpul și el crezu că ajunsese mai presus de ore, în absoluta clipă fără sfârșit. Căldura nu-l toropise, îl sustrăgea doar nopții reci.
     Mâna i se mișcase, într-un târziu, nedefinit și el simți cum aerul fierbinte i se împotrivește. Asuda. Era poate vremea să se trezească, însă el mai întârzie. Viața i se păru, fără să se gândească la ea, egală cu a naturii.
     Poate că ar fi trebuit să audă, despărțite, zgomotele care creau, unul lângă altul, fascinația, dar nu o făcu. Lăsă să se conjuge focurile, vântul, gesturile ei hipnotizate pe care le presimțea de la distanță, și din materia lor aeriană se născu, ca în nisipurile marine, spuma fericirii târzii.
     Ea auzise cum el o visează și veni; deschise ochii și el, dar nu se schimbase nimic. O întrebase dacă este acolo; era acolo: da. Femeia surâse.
     -
Poate va ninge, cine știe ... - zise ea ca și cum ar fi plimbat, absentă, degetele prin părul lui. Rămăsese sprijinită de un perete, umbra ei jucă o clipă proiectându-se fantastic prin încăpere.
     El se mișcă înfiorat și se gândi că ar trebui să deschidă fereastra. Din întuneric venise, odată cu răcoarea, calmul sărbătorilor fermecate. Stăteau acum alături, cu brațele sprijinite de pervaz. O clipă trecu prin aer un sunet de clopoței și ea se gândi la săniile bucovinene. Erau doar copiii, poate; colindătorii se porniseră.
     -
Uneori, mai ales noaptea, prin livadă se aud pași îndepărtați - spuse el, încercând să asculte, parcă trezit, noaptea. Undeva, într-acolo, e o livadă sălbăticită; făcuse un gest larg și încăpător, ca și cum lumea întreagă ar fi fost, de mâine, o livadă fără stăpân. Ea se gândi că primăvara înfloresc aici merii și cireșii; mirosi, în imaginație, florile albe, unde mai rămăsese ceva din beția lumii sălbatice.
     -
O să scutur - spuse bărbatul - florile dintâi pentru tine și vom dormi, în nopțile limpezi, de peste an, pierduți în ierburi, departe. Diminețile pure, pe care nu le trăiseră, păreau că murmură în povestea lui; dar nu erau decât bicele nopții de Crăciun ori mugurii primăverii care la anul va veni.
     El ascultă respirația imperceptibilă, vegetală; noaptea i se păru vineție. Odată cu răcoarea nopții, adâncă, aproape ca un abur imaterial, pătrunse acum înăuntru fumul îmbătător al iernii; îl simțiseră în nări, ca un tutun tare, brutal, pregătind somnul înconjurat de ursitoarele rele. Și, cu toate acestea, fericirea le rămăsese; ascultau, departe de lume, o muzică prelungă, narcotică, sunând în ei. Prin fereastra închisă, departe, noaptea părea că se luminează, ca un asfințit pe care nu-l văzuseră, aici, împreună.
     El urmări atent cum treceau co lindătorii; zgomotele îl liniștiră. Ieșise pentru câteva clipe și ea privi, prin fereastră, felinarele îndepărtându-se. Era poate ora când sărbătoarea biruise pentru totdeauna așteptarea; i se păru că aude clopotele, dar nu era decât o iluzie. Undeva sclipi o lumină, ca explozia unui meteorit, dar se stinse. Ochii ei trecuseră absenți peste această cometă imaginară; zâmbi unei emoții fără cuvinte. El apăruse pe neașteptate și turnă, dintr-o sticlă, un vin sângeriu. Sunetul vinului bolborosind în pahare o făcu să tremure; lui îi rămăseseră pe degete câteva picături roșii. Surâse, privind fără țintă.
     Era târziu, însă pentru ei nimic nu începuse: o lume nouă clipea în imaginație, cu o limpezime aurorală. Îl chemă poate gustul otrăvit de pelin, poate o amintire. Voia să asculte cum, tot mai șters, se pierd ecourile colindelor; grădina unde călcase, cu picioarele desculțe, prin rouă, îl aștepta acum pustie, înghețață, însă el își aminti că acolo fusese fericit și singur. Simți că aceea e, pentru el, ultima noapte a singurătății; acum nu se mai putea întâmpla nimic. Ea se așezase pe un scaun, în fața oglinzii, el își aprinsese o țigară și se gândise, poate, la ne nu măratele lor nopți care vor veni. Se pregătea să iasă, "
numai câteva clipe" - spuse - "noaptea e atât de profundă, de parcă de acum lumea ar începe să alunece în haos, rămasă fără mituri". El se gândi că poate va scrie odată despre toate acestea, dar știa că fericirea nu are cuvinte. O privea încordat, ea îl văzu în oglindă:
     -
Maria - șopti bărbatul, cu o voce adâncă. Ea închise ochii și când, târziu, îi redeschise, nu găsi în oglindă decât imaginea ușii întredeschise. Rămase cu privirea încordată, apoi își scutură părul. Ar fi vrut să fie frumoasă și, apropiindu-se de oglindă, își plimbă degetele peste obraji. Avea cearcăne, știa, dar urmele lor se vor stinge. Își căutase poșeta și o găsi; puse muzică, nu știa cu precizie pentru ce el înregistrase niște madrigaluri. Însă vocile candide, vibrând la unison, o fermecară. Se pudrase cu atenție și observă că paloarea îi dispăruse; îi plăcu pasta sidefie pe care o așezase în jurul ochilor. Privirea ei albastră păru și mai sclipitoare atunci când genele se încărcară cu rimel. Își aminti de zecile de oglinzi ale vieții ei de femeie și știa că nici una nu o redase spiritului ei atât de fidel ca aceasta. Un deget i se oprise un moment pe buze, întrebător. Afară pocnise brusc un bici; erau ultimii colindători, se gândi ea. Văzu, în oglindă, paharul lui pe jumătate golit: mirosul vinului roșu, sălbatic, ajunse până la ea și camera i se păru dintr-o dată pustie. Se ridicase, și văzu, fără să vrea, pe scaun, ochelarii lui de soare, cu ramele desfăcute.
     -
E Crăciunul - murmură Maria și aprinse lumânările; pe pereți se treziră parcă focuri verzui și ea îl strigase fără cuvinte. Deschise ușa, voia să-l întâmpine, era, în sfârșit, frumoasă numai pentru el. I se păru că noaptea a trecut și ieși: singurătatea o împresurase.
     Răsărise luna; însă cerul adânc pierduse stelele parcă pentru totdeauna. Simți în aer un miros de fum pe care nu-l mai cunoscuse, ca un pelin uscat. Era frig, ochii începuseră s-o usture, dar îl văzuse, așezat cu spatele către ea, și cu mâinele desfăcute, atârnând peste porțile mari, ferecate. Se apropie și, prin cămașa lui, înghețată, simți arsura unui cartuș.
     Selecțiuni din nuvela Apocalypsis cum figuris

cumpără acest produs ...

     Selecțiuni din Cuprins:
Apocalypsis cum figuris. Șapte nuvele fantastice cu prolog și epilog
  • Hieroglife și tipare
  • Apocalypsis cum figuris
  • Geneza, după Balzac
  • Peter în aprilie
  • Mileniu în păduri
  • Ordinul vrăjitoarelor
  • Veneția, fără Isadora
  • Jogging
  • Epilog
Exegeze critice
  • O dimensiune liturgică (Prof. dr. Ovidiu Drimba)
  • Arta scrisului-în pagini antologice (Prof. dr. Alexandru Husar)
  • Ultima frontieră (A. I. Brumaru)
  • Utopia iluminărilor liturgice (Prof. dr. Zenovie Cârlugea)
  • În litera unui cod al eternității (Mircea Rareș)
  • Șapte vibrații ale memoriei subconștiente (Ion Drăgușanul)
  • Sublimate trăiri, tot mai profund zalmoxiene (Prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu)
  • Cărturar și profet (Eugen Evu)
  • O frumusețe eretică, apocrifă (Prof. dr. Ion Popescu-Brădiceni)
  • Șansa de a descoperi o comoară (Dimitrie Grama)
  • Conviețuirea cu esențele (Elisabeta Bogătan)
  • Fericire fără cuvinte (Constantin Stancu)
  • Așteptare a ceva indefinit, greu, mai greu decât moartea însăși (Ion Marin Almăjan)
  • Geometria depărtărilor tăcute (Elena Solunca Moise)
  • Un enciclopedist fantast (Adrian Dinu Rachieru)
  • Un regizor al sufletului (Lucian Hetco)
  • În ansamblul operei sale, proza este regină! (Cleopatra Lorințiu)

cumpără acest produs ...
 

Disponibilitate: Produsul se află pe stoc în depozitul propriu CrysSoft Euroalia. Stocul se actualizează zilnic.
Termen de livrare: pachetele sunt expediate în 1-2 zile lucrătoare de la confirmarea comenzii și ajung la destinație în 3-5 zile lucrătoare. Produsele sunt expediate direct din depozitul nostru, prin Poșta Română în sistem ramburs.
Taxe poștale: gratuit pentru pachetele de peste 150 de lei, între 6 și 8 lei pentru comenzi sub 75 de lei și reduceri progresive între 75 și 150 de lei.
Cadou: Pachetele ce conțin cărți primesc cadou un semn de carte, indiferent de valoarea comenzii!

Comentarii: Nu există nici un comentariu...

Adaugă un comentariu...


Vă mai recomandăm:
Revolta fondului neconsumat: cazul Zaharia Stancu, Artur Silvestri, Carpathia Press
carte,  monografie, critică, eseu,  critică literară,  11,56 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Radiografia spiritului creol: cazul Miron Radu Paraschivescu, Artur Silvestri, Carpathia Press
carte,  monografie, critică, eseu,  pe stoc, în curs de procesare,  17,34 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Frumusețea lumii cunoscute: zile de neuitat, Artur Silvestri
carte,  pe banda rulantă,  pe stoc, în curs de procesare,  18,78 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Universul lecturilor fericite: critică literară, Artur Silvestri, Carpathia Press
carte,  monografie, critică, eseu,  pe stoc, în curs de procesare,  14,45 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Perpetuum mobile, Artur Silvestri, Carpathia Press
carte,  contemporani,  proză,  14,45 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Oamenii albi, Frances Hodgson Burnett, Aldo Press
carte,  clasici,  nuvele,  5,36 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Vest. Lambert și baronul nebun, François Vallejo, Historia
carte,  contemporani,  roman,  33,72 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Obsesiile antihrișilor moderni, Petre Dogaru, Aldo Press
carte,  istorie,  istorie recentă,  29,45 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Lărgirea hotarelor Europei, Jean-Dominique Giuliani, Ideea Europeană
carte,  dosar,  dosar,  11,55 lei,   mai multe detalii ...   cumpără acest produs ...
Poate nu știați...  
       CrysSoft Euroalia are peste zece ani vechime, timp în care am deservit peste două mii de clienți!  

eXTReMe Tracker
eXTReMe Tracker