Despre istoria veche a ținutului mărginit de Nistru, Dunăre și Prut, s-a scris destul de puțin, mai ales în ultimii 80 de ani, când această jumătate a Moldovei, numită Basarabia, a rămas, pe nedrept după cel de al doilea război mondial și Pacea de la Paris din anul 1947, în componența Uniunii Sovietice. Marile puteri de atunci SUA, Anglia și Franța, știau că au câștigat războiul numai prin uriașa jertfă de sânge a URSS și neavând nici curajul nici simțul dreptății, au oficializat furtul de teritorii așa cum un Stalin și Hitler au hotărât la 23 August 1939, într-un act criminal, împărțirea Europei de răsărit. Mai mult, tratatul dintre cei doi dictatori a făcut posibilă izbucnirea conflagrației mondiale din anii 1939-1945, în care au fost uciși 50 milioane de oameni și distrusă aproape toată Europa cu valori materiale imense. Stalin nu a fost totuși mulțumit cu jumătatea Europei în sfera sovietică de influență pentru că în 1939 el a sperat că revoluția roșie va cuprinde, după căderea Germaniei tot apusul, cu Italia lui Togliatti, Franța lui Maurice Thorez și Spania Apassionariei, Dolores Ibárruri. Despre Anglia și SUA, Stalin nu-și făcea griji, sperând în subversiunea comunistă prin intelectualii de stânga subvenționați de la Moscova și încrederea în conștiința proletariatului care va "sugruma capitalismul." România care a dus un război greu și drept pentru redobândirea Basarabiei, Herței, Bucovinei de nord și dezrobirea a 2,2 milioane de Români, a fost învinsă, cotropită și comunizată pentru următorii 45 ani. Două generații de oameni nu au mai auzit nimic de Basarabia și Bucovina, de Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă, de codrii Orheiului și Tigheciului, de Hotin, Soroca și Tighina. S-a așternut un văl al uitării peste o parte a istoriei neamului. În România era interzis a se vorbi despre Basarabia. Mulți din Basarabenii și Bucovinenii refugiați în martie-aprilie 1944, vreo 46.000 din cei 270.000 refugiați, au fost "pescuiți" de poliția și jandarmeria română, predați Sovieticilor și duși în Siberia, de unde doar puțini au mai revăzut pe cei dragi aciuiți undeva în Oltenia, Muntenia sau Transilvania, trăind ca cetățeni de categoria a II-a. Paul Goma a evocat adevărat tragedia Basarabenilor refugiați în România, în cărțile sale, dar câți oameni au citit cărțile acestui Basarabean alungat din România într-o pribegie care nici azi, după 25 de așa zisă libertate, nu a fost readus în patrie, un erou al zilelor noastre ca și Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi sau Andrei Vartic. În RPR și în RSR, nici istoricii "cu carte" nu s-au încumetat să amintească de Basarabia. Cenzura a fost totală. Când, la Cluj un colectiv de istorici a primit sarcina în anii 1970-1971 să întocmească un "Atlas istoric", Basarabia și Bucovina fiind la marginea țării, a fost uitată căci așa era "linia", chiar pentru Constantin Daicoviciu, Constantin C. Giurescu, Dumitru Tudor, Radu Florescu, Dan Berindei și Ștefan Pascu, coordonatorul lucrării. Nistrul nu a putut fi șters de pe filele atlasului, dar tot ce trecea Prutul sau Dunărea de jos, erau suprafețe goale, de parcă nu ar fi aparținut niciodată ariei etnice a Poporului Român. O singură hartă minunată, la pagina 54 "Țările Române în secolul XIV-XV" îmi încălzea sufletul căci Moldova, colorată într-un fond ușor violet, era așa cum a fost într-adevăr pe timpul lui Ștefan cel Mare: în sud pe Milcov, Dunăre, la Mare, graniță la Nistru în răsărit și nord până la vărsarea Ceremușului, iar înspre apus pe granița seculară din Carpații răsăriteni. Și totuși, privind harta aceasta timp de 40 de ani, am rămas cu un gust amar, căci erau trecute doar foarte puține (12) localități din Basarabia, și anume: Chilia, Cetatea Albă, Cioburciu (singurul din satele Hănești), Tighina, Tg. Lăpușna, Chișinău, Căpriana, Orhei, Bălți, Soroca, Lipnic și Hotin. Istoricii sus numiți știau că între Prut și Nistru erau la 1480, peste 400 localități, dar probabil nu au putut să treacă pe hârtie nici 40, căci în teritoriul dintre Prut și Transilvania sunt trecute, totuși, 88 de localități din 800. Ori chiar așa de pustie nu a fost Basarabia! Încă din anii 1982-1985 am început a aduna și conspecta pe cartele tot felul de date legate de istoria Basarabiei, constatând că "în exil" se scria încă despre Basarabia: George Ciorănescu, Alexandru Gonța, Dionisie Ghermani, Anton Crihan, Ștefan Fischer-Galați, Klaus Heitmann, Eugen Lozovan, Frederic Nanu, Dumitru Nimigeanu, Mircea Opreanu, Paul Quinlan, W. Seton-Watson, Vlad Georgescu ș.a. Când am luat în mână cartea lui Artem Marcovici Lebedev "Moldavskaia Sovetscaia Gosudurstvenost", apărută în 1974, la Chișinău, mi s-a născut în suflet dorința de a scrie odată, câte ceva din adevărata istorie a Basarabiei. Meseria, familia, bătrânețea și uitarea mi-au frânat dorința care în anii din urmă s-a stins. Dar în anul 2011, am călcat pe zidurile milenare ale Cetății Albe, uimit, am admirat castelul Moncastro, ridicat acolo de Genovezi. Iar în anul 2014, am revăzut, după 70 de ani, Chișinăul, Catedrala, Grădina Publică, Sfatul Țării și Liceul Hașdeu. Impresiile, emoțiile și oamenii întâlniți, m-au copleșit. Ceasul istoriei s-a întors pentru mine la momentul zero. Atunci am hotărât să inițiez scrierea de către specialiști a "Istoriei Basarabiei", din nou, astfel ca, în anul 2015, să fie gata. Iar eu, în pregătirea evenimentului, am schițat istoria veche a Basarabiei cu datele adunate timp de 30 de ani. O mare durere este însă, că nu dispunem de un compendiu privind arheologia provinciei, pentru a confirma și localiza drumurile și sălașele celor multe neamuri năvălitoare ce au cutreierat văile și câmpiile Basarabiei atunci când soarta i-a adus în țara dintre Nistru și Prut, nu totdeauna pașnic, în căutarea norocului, peste strămoșii noștri care au rămas aici căci "apa curge, pietrele rămân." Știm că arheologii Universității din Odessa au săpat la Cetatea Albă, au găsit multe urme ale civilizației greco-romane, monede romane și inscripții, că mai mulți arheologi și istorici ruși au scris în anii 1850-1900 în "Memoriile societății de istorie și antichități din Odessa", Iurghevici, Buracicov, Bekker, Brun, Latâșev mult și despre dovezile materiale ale prezenței romane în perioada 52-240 e.n. în sudul Basarabiei, dar aceste publicații nu le-am putut vedea. Și basarabeanul Alexei Nacco la 1870-1880 caută să identifice dave geto-dacice în Basarabia, iar în anii 1920-1940, istoricii români P. Nicorescu, Gr. Avachian au publicat despre arheologia provinciei în "Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secția Basarabia", din păcate de negăsit astăzi. Arheologia sovietică nu a avut nici un interes să confirme romanitatea. Dar o sursă excepțională de știri din vechime este opera profesorului basarabean Alexandru Boldur (1886-1982) "Istoria Basarabiei" publicată în anul 1937 la Chișinău și reeditată în anul 1992, prin strădania Editurii Victor Frunză, o lucrare temeinică și originală ce stă alături de scrierile marilor istorici A.D. Xenopol și Nicolae Iorga. Când a publicat cartea la Chișinău, Alexandru Boldur era profesor la Facultatea de teologie. Pentru a arăta cum priveau atunci guvernanții României Mari istoricii basarabeni, este destul să citim cuvintele sale din prefață: "mulțumesc Consiliului Facultății de Teologie din Chișinău pentru bunăvoința de a-mi fi acordat un împrumut" (pentru a putea tipări cartea). În anul 1942, când s-a serbat Dezrobirea Basarabiei cu mari serbări patriotice și monumentul memorial de la Ghidighici, stăpânirea i-a cerut profesorului să scrie iarăși o istorie mai recentă a Basarabiei cu răpirea silnică din Iunie 1940. Broșura apărută în 1943 "Basarabia Românească" a fost reeditată în anul 2014, de editura Vicovia din Bacău. În această cărțulie, Alexandru Boldur a lăudat realizările din anii 1919-1940 mai ales în domeniul învățământului și al culturii naționale, redeșteptarea românismului sănătos, fără ură față de foștii asupritori din perioada 1812-1918, când s-a urmărit deznaționalizarea, colonizarea cu străini și rusificarea a două milioane de moldoveni asupriți și readuși la 27.03.1918 în sânul neamului. Astăzi, după aproape 80 de ani de uitare, împotriva uitării, scriem această modestă schiță istorică tocmai despre istoria veche a Basarabiei, în memoria celui care ne-a luminat, Profesorul Alexandru Boldur. Este și un omagiu adus Basarabiei.