Editura:
Vicovia
Anul apariției: 2015
jurnal de călătorie, 239 pag.
Format: 10x14,5 cm
ISBN: 978-606-8541-71-6
Preț: 24,56 lei
Cod produs: CNN0004B
|
ediția I-a anastatică după prima ediție apărută în 1905 la "Editura Librăriei Socecu & Co", București
De la 1812, data anexării silnice către Rusia, care a luat ceea ce a prefăcut în "Basarabie" - Basarabia fiind, de fapt, numai partea de jos a țerii, către Dunăre, - pentru că n-a fost în stare să păstreze la încheierea tratatului din Bucureşti Principatele amândouă ori măcar Moldova întreagă, și până la data proclamării "Republicii Moldovenești" pe care împrejurările erau s-o ducă mult mai răpede de cum credeau întemeietorii ei la unirea cu noi, cei din vechea Românie, a fost oare în Basarabia vreo întrerupere a spiritului românesc, măcar în anume din clasele aflătoare acolo? S-a întins vreodată asupra acestei Moldove răsăritene, cuprinzând atât de mult din gloria trecutului luptător, care ni este comun, acea necunoștință a lucrurilor româneşti, acea părăsire a tuturor amintirilor, acea uitare de sine pe care o cred neștiutorii și pe care vreau s-o întărească în mințile acestora oamenii cari socot, fără dreptate, că un act politic se poate îndeplini, ca prin vrajă, instantaneu, năprasnic, fără nimic din acea atmosferă culturală din acea pregătire sufletească prin care singure popoarele pot să ajungă la ținta lor, - restul fiind numai o întâmplare şi o aventură?
Nicolae Iorga, Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, Iași, Tipografia "Neamul românesc", 1918
cumpără acest produs ...
Spre hotarul rusesc. Mi-am luat toate măsurile de siguranță. Pe pașaportul mieu și-a luat locul, lîngă atîtea vize din Predeal și Ițcani și aceia a consulului rus din Cernăuți.
Secretarul consulatului, d. Dimitrovici, e român bucovinean și, ca unul ce s'a întors abia din Rusia, el mă asigură că nu e adevărat ce se spune despre tulburările de acolo în ziarele și zvonurile bucovinene. În Cernăuții evreiești, dacă nu și în acei austriaci, nu sînt, ce e dreptul, prea multe simpatii pentru cîrmuirea și războiul Țarului, a cărui înfrângere bucură. La librării se văd ziare revoluționare rusești și polone, cu ilustrații: Nicolae al II-lea înfățișat cu degetul în gură, un luptător polon care sapă în piatră anul 1905, lîngă alte date de revoluție.
Cum va fi, voiu merge, căci prea sînt aproape de Basarabia, prea mi s'au spus multe despre "Moldovenii" de acolo, cari n'au a se lupta cu Rutenii, care vorbesc moldovenește frumos, nu primesc în sate pe Evrei fiind că așa e voia guvernului (cum fac în Bucovina) și stăpînesc moșii vechi în loc larg, ca oameni bogați. Și prea mult mă chiamă într'acolo un dor vechiu, o neapărată nevoie de a cunoaște și de a spune și altora despre satele și oamenii ce se află dincolo de gardul de spini, dincolo de poarta de aramă, în tainița balaurului cu ghiarele de oțel.
O linie ferată duce pe la Boian până la Noua-Suliță, prin părți frumoase, bine locuite și bine lucrate, mai mult romănești. Tot înnainte se urmează, ca pănă la Toporăuți, dealurile moi, care deosebesc Ținutul de peste Prut.
În cale, norocul îmi dă un tovarăș. Doi pasageri de clasa întîiu vorbesc romănește între ei și copilul lor. La niște Bucovineni din stratul de sus al societății, acesta are de ce să mă mire, bucurîndu-mă. Aflu că am întîlnit pe d. Nicu de Flondor, proprietarul de pănă ieri al Nouei-Sulițe, satul austriac de hotar, și pe soția sa, născută Gligorcea. Ei merg la moșia unde vor locui însă pănă în toamnă și unde mă odihnesc o clipă într'o frumoasă vilă, în biblioteca căreia e și "Sămănătorul". D. Flondor nu se teme de primejdiile unui drum în Basarabia, pe care dorește s'o cunoască și el. Astfel vom merge deci amîndoi, pentru a încerca norocul, aflînd cîte ceva despre acea parte din neamul romănesc care se poate vedea cu mai puțină înlesnire și care a rămas mai uitată pănă azi.
În gara de la Noua-Suliță funcționarul austriac, îmbrăcat civil, îmi vizează pașaportul. D. Flondor are unul, dar el nu a fost pecetluit cu stampila consulatului din Cernăuți și poate să fie privit cu neîncredere. Spre mai multă siguranță, poliția de graniță austriacă dă și un bilet de identitate. Rămîne însă să se vadă dacă la arătarea lui jandarmul rusesc - acesta un om mare! - se va arăta pe deplin mulțămit. Toată această grijă de la plecare e însă bună pentru începutul unei aventuri cum este și trebuie să fie o călătorie în Basarabia, fără un scop pe care să-l poată înțelege toată lumea, și încă în timpuri de războiu.
În privința trăsurii se înfățișează cineva care e gata s'o găsească și să facă orice înțelegere. E un Evreu neastîmpărat, în haine de habotnic, care se tot ține pe lîngă tovarășul mieu. Pare un misit, un om de casă, "Jidanul moșiei", pe care-l au și atîția proprietari din Moldova noastră, - duh de mișcare și de pierzanie în același timp. Mai pe urmă aflu că el e membru în consiliul comunal al tîrgușorului, alcătuit din șepte evrei și cinci creștini (proprietarul, funcționarii, țerani), și că astăzi, cînd d. Flondor se gătește să părăsească pentru totdeauna Noua-Suliță, el are șansă să fie ales primar sau vornic. Așa vornic halal! Dar Bucovina s'a deprins de mult cu asemenea vornicie în satele ei unde jidovimea se urcă pănă la 30%, oameni cu oarecare avere, față de 70% țerani, în cea mai mare parte fără putință de a trăi prin ei înșii, legați de proprietari și de arendași și de cămătari și ne mai știind unde să dea cu capul. În Noua-Suliță, Evreii încep a li lua și rostul de plugari, căci, de cînd cu războiul, s'au oploșit aici destui desertori din Rusia, nenorociți gata de orice muncă și cu orice preț, și arendașul evreu, om cu milă față de ai săi, i-a pus, într'un an de foamete pentru țerani, să lucreze la sfecle cu suma de 30 de crăițari pe zi, pe cari nu vor să-i primească muritorii de foame din neamul nostru.
Va să zică acel viitor vornic, care se gudură deocamdată așa de neobosit pe lîngă vornicul-proprietar de astăzi, va face rost de trăsură. O, zice el, e așa de ușor s'o căpătăm: trei ruble cel mult, și birjarul va merge pănă la Hotin, căci trebuie să spun că nu este tren pănă la Hotin, pentru că linia ferată rusească ce pleacă de aici din Noua-Suliță, se coboară întîiu pe lîngă Prut, lăsînd deci la o parte Ținutul hotinean, vechia raia dintre apa Prutului și apa Nistrului. Dar un drum în Basarabia nu poate începe decît prin cercetarea Hotinului.
La 2 se închide granița pentru cîtva timp; pănă atunci însă, birjarul a și sosit și ne iea de la masă. E un om mare, spătos și cărnos, cu barba roșie, încîlcită și mîntuită'n țurțuri, cu ochii obosiți și necăjiți supt gene bălane; șapca neagră a Evreilor din Rusia și un caftan așa de soios încît pare să mai fi fost în viața lui și altceva, cizme căptușite cu noroiu uscat îi desăvîrșesc îmbăcămintea. A înhămat la o trăsură bunicică, pe care o numește "faiton", patru cai murgi, grași, vioi, dar ascultători. Și pare gata să meargă pănă la capătul lumii.
Deocamdată însă, numai pănă la jandarm, care va hotărî drumul nostru. Și aici două bariere văpsite: una are colorile austriece, cealaltă roș-alb-negrul Rusiei. Dincolo de dînsa - bariera nu s'a deschis peste oară - e o căsuță foarte dărăpănată și murdară, lîngă care niște Evrei, întocmai ca cel de pe capră, coase saci de tărîțe, un gheșeft făcut peste graniță. Căsulia are odăi mai mult goale, abia mobilate, dar pline de slin. Într'un colț se vede o iconiță fără candelă, înfățișînd un sfînt care n'ar ști să spuie nici el ce este. O masă așteaptă bagajele de cercetat.
Jandarmul, - nu e. El trebuie căutat în tîrg, undeva. Pentru a căuta însă pe oricine într'un loc așa de bine cunoscut de toți ca "undeva", trebuie mirosul fin al Evreului, cel mai mare vînător de oameni cu cari de poate cîștiga mult sau puțin. "Vornicul" ce va să fie e din fericire aproape: Evreu în deplinul înțeles al cuvîntului, pe cînd birjarul e numai o contrafacere rusească, cu totul neîndestulătoare.
"Ich bringe ihn gleich (Îl aduc îndată)."
Pănă atunci îngrijitorul vămii, un biet om în uniformă, ne poftește pe scaun și, stînd în picioare la ușă, putem vedea cum trece cel d'întîiu cinovnic rus, ce ni iese înnainte: un bărbat cu modir, slab, bolnăvicios, care-și tîrește un picior. El duce de mână un copil foarte frumușel, și un fel de guvernantă, a unuia din doi sau a amîndurora, calcă împărătește în urmă. Nici-unul dintre acești demnitari ai Imperiului nu se uită la noi păcătoșii, cari ducem grija unui pașaport fără viza consulatului din Cernăuți.
Iată și jandarmul. A fost poate la mîncare, - mai mult sigur decît atîta, la băutură. E un flăcău gras, rumăn, voios în uniforma de postav gros, albastru, cu fireturi roșii și șapca albă. De la el atîrnă trecerea hotarului.
S'a întîmplat că e și dînsul "Moldovean", Moldovean de la Bălți... Vorbește romănește foarte bine și ușor. Pare chiar bucuros că a întîlnit un "Moldovean" din Bucovina și unul din "Romănia". El știe că tot așa se vorbește și pînă la Dunăre. Din pașaportul romîno-franțuzesc al regelui Carol și din cel nemțesc al Împăratului de peste Răchita, el nu înțelege firește nimic. Dar se uită foarte cu luare aminte și îndelung, sucește, învîrte hîrtiile, la urmă ni se cere numele, pe care le înseamnă, și trîntește cîte o pecete cu pajerea liliachie. Bacșișul i-l dăm cu dragă inimă, și pentru că e de-ai noștri. Și cu aceasta e gata. "Vornicul" de mîine poate să rămîie în Noua-Suliță austriacă, și cu noi merge numai birjarul cu țurțurii roșii...
Selecțiuni din capitoul Ținutul Hotinului - Spre Hotin
cumpără acest produs ...
Drumul spre Chișinău ține vre-o două ceasuri. E un urcuș necontenit, o rătăcire îndelungă printr'o țară de lut scormonit. Lucrul cîmpului e mult mai rău aici decît în părțile fericite ale Sorocei. Locuitorii sunt mai rari; pădurile lipsesc. Am trecut printr'un singur sat, Budeștii. Îl împodobește o strălucită reședință a "boierului", care a isprăvit-o ruinîndu-se și o ține pustie și pînă astăzi, - o casă de piatră, largă și împodobită ca la Chișinău. Acest om luxos se chiamă Costița. Poate să fie un Romîn. S'ar și înțelege mai ușor un gust ca acesta.
Numele satului mi-l spune un băiețaș, Moldovean după graiu, față și îmbrăcăminte (poartă căciulă). Dincolo de casa lui Costița, pe un tăpșan de iarbă verde stă o nevastă cu fata ei și doi băieți - toți frumoși, oacheși, cu privirile limpezi și bune.
- E departe Chișinăul?
- Nu așa de departe, după dealul cela.
- V'iți fi ducînd pe jos acolo?
- Cum nu! Da d-voastră de pe unde, Moldoveni?
- Da, Moldoveni din Bucovina și din Moldova.
- Așa, înțeleg. Da pe la d-voastră a plouat? Că, vezi, aici n'a mai căzut ploaie din postul mare.
Și aici Moldoveni, așa cum au fost din vechile timpuri. Par mulțămiți. Au pămînt. Nu-i supără nimeni. Cîrmuirea cere puțin ca să nu facă nimic. Doar cîte un războiu care seceră feciorii.
Și mă gîndesc la celălalt pămînt, moldovenesc smuls, la Bucovina, la satele ei romînești, în grîul cărora s'au amestecat Nemții, s'a sămănat neghina pierzătoare a Rutenilor. Aud plîngerea pentru birurile țerii, pentru birurile comunelor, pentru vînzări, pentru trecerea drumurilor, pentru orișice. Văd norul de lăcuste evreiești aruncate asupra oamenilor cu mintea nepregătită pentru răfuieli și socoteli prea multe. Îmi amintesc de vornicul evreu, de consiliul comunal evreu, de medicul, de moașa, de avocatul, de funcționarul, evrei; pe când aici un pristav romîn stă în satul fără nici-un amestec evreiesc. Îmi dau seamă că aici camăta nu strivește ca dincolo și că, oricât de greu ar apăsa proprietarul grec, armean, rus, polon, "moldovean", el nu întrece pe marele moșier evreu de dincolo.
De unde ar ieși că o administrație scandalos de rea, o administrație nulă poate fi în unele împrejurări mai prielnică decît o administrație prea bună. Aceasta ajută "civilisația", impune formele și aparențele, dar nu e oare ceva mai înnalt decît dînsele dezvoltarea firească a unui popor, care nu se poate pripi fără a-l ucide, cum nu se poate deschide mugurul fără să se piardă frunza și nu se poate răsfira bobocul fără a ofili floarea?
Birjarul lui Ușer nu poate fi decît Evreu, și un Ovreiaș mic, slab, nervos, înfășurat în haine ce par a fi luate din gunoiu; perciuni rari îi tremură supt șapca soioasă. Abia poate să mîne bietele două drîgle slabe, care, dacă ar avea glas de plîngere ca alte dobitoace, ar geme supt loviturile de harapnic, care le mișcă din loc în loc.
Din gura lui iese însă, pe jidovește, spuse care te fac să-l tot întrebi.
Se întoarce de-odată spre noi și zice:
- La Ungheni au omorît un purăț, purățul care avea moșia. Țeranii au voit s'o împartă. El a ieșit cu slugile. Și l-au ucis.
Flișchi, flișchi cu biciușca. Evreul își pleacă apoi capul și întoarce iarăși spre noi fața lui stoarsă, hămesită, cu părul rar, atîrnîndu-l în neregulă.
- Asta este sfîrșitul lumii. Atunci se vor omorî oamenii unul pe altul. Zice la noi, la cartea Sefer, că vor fi zile rele pentru Evrei, îi vor omorî și va curge sînge mult. Atunci va fi sfîrșitul lumii. Și tot ce zice în cartea lui Sefer e adevărat. Oi, oi!
Perciunii slăbănogi tremură în vîntul rece al serii. Iarăși cîteva bice cumplite cad pe spinările ascuțite ale cailor. Trăsura trece huruind pe un podeț, supt care broaștele cîntă laude Bicului, care e Dîmbovița Chișinăului. În față, urcîndu-se la deal se zărește un amestec sur, cu turnuri albe, care e capitala Basarabiei. Am ajuns.
Selecțiuni din capitolul Ținutul Chișinăului - Spre Chișinău
cumpără acest produs ...
Deocamdată-mi dau samă că o stradă largă, lungă de nu-i vezi capătul, se desfășură drept înnainte, printre căsuțe urîte. Strada nu era pavată cum trebuie și brișca Evreului tremură pe caldarîmul neregulat. Felinarele de gaz nu sunt aprinse fiindcă sus Craiu-Nou strălucește, - între multe altele și pentru a lumina Chișinăul.
Cotim în dreapta așa de bine, încît nemerim asupra unei căruțe care vine din sus. Strada cea nouă e cea d'intăiu între stradele Chișinăului, marea Alexandrovscaia însăși, strada Împăratului Alexandru. E despărțită în două printr'o aleie și are o lărgime neobișnuită.
Aceasta face multă vreme singura ei frumuseță. Casele ce se văd, de și au în parte două rînduri și sînt destul de mari unele din ele, n'au nimic deosebit sau măcar plăcut în ele. Dar de la casele risipite și joase ale unui sat s'a ajuns la un tîrg bunișor. Aici felinarele luminează. E cel d'intăiu pas spre mai bine.
Deodată lumina electrică scoate la iveală cu limpeziciune un cartier de palate albe, de mari clădiri ale negustorilor. Vitrine scînteie de o parte și de alta. Înnainte e o mare grădină, o biserică spațioasă în fundul ei și un turn cu ceasornicul luminat. Aici e centrul, un centru frumos.
Iarăși felinare cu gaz, și cotim la dreapta, într'un bulevard întunecos. Bietul birjar evreu, zăpăcit de strălucitele echipage ce au trecut strigînd pe lîngă dînsul, se oprește la otelul ce ni fusese recomandat: Otelul de Svițera, sau "svițerscaia gostinița".
Înnainte de a merge prin oraș intrăm în restaurant. E așa de bine ținut în acest mare otel, încît ne rușinăm de biata noastră îmbrăcăminte de pe drum. La o masă ieau prînzul un domn blond și două domnișoare, care par Armence. Și numele proprietarului, Muracov, sună armenește. Armenii moldoveni și alții, veniți pe urmă, au jucat și joacă un mare rol în viața economică basarabeană. Moșii mari sunt ale lor, și ei au milioane în mînă.
Cer "ham and eggs", pronunțînd cum se scrie, ca să fiu înțeles mai bine. Aceasta pune pe gînduri pe chelneri.
- Haman, hamîn, aceasta e evreiește.
E ca vechia vorbă "șibolet", care se cerea de către Evrei Cananeilor, ca să se vadă dacă sînt străini și trebuie uciși. Bănuiala că am fi Evrei a trecut o clipă pe lîngă noi. Mai ști? poate că ar fi de ajuns ca să ni se arate ușa. Asemenea lucruri se pot critica, dar se pot și înțelege. Liberalii Americani, oameni fără prejudecăți - nu-i așa? - nu primesc pe negri în unele restaurante supțiri.
Ca să ne dovedim creștini buni, cerem și cotlete de porc.
Dăm o raită chiar atunci seara prin centru, unde prăvăliile cele mari nu s'au închis încă. Argintăriile sînt foarte bogate: un Evreu din Otac, pe Nistru, care poartă numele, rusesc, de Atațchi, vinde frumoase colane de plăci de argint, lucrate mai mult sau mai puțin în Caucas, dar care poartă hangere și litere care amintesc de această țară. Caucasiane mai vreau să fie mînere de umbrelă, condeie și cîte altele. Dacă arată cineva îndoieli asupra adevărului și a prețului, Atațchi se jură în tot felul și se arată gata să plătească sute și mii de ruble dacă a mințit. Vinde și în România, la Iași, altor Evrei, schimbă bani austriaci foarte bucuros și se pricepe a-și scoate la sfîrșit tot prețul lui. Vorbește binișor romănește, și e un tip interesant.
Intrăm apoi într'o papetărie ca să cumpărăm frumoasele vederi din Basarabia pe care le-a editat firma Wolkenberg, un alt papetier evreu, așezat chiar lîngă otelul nostru. Vînzătorul e un Ovreiaș strîns în umeri. Și el rupe moldovenește și, aflînd de unde sîntem, pune o sumă de întrebări ca acestea:
- La voi sunt Jidani?
- Nu la voi, ci la dumneavoastră.
- La voi, la dumneavoastră sînt Jidani?
- Dar unde nu sînt? Crezi că în raiu nu sînt?
- Și ce fac ei acolo? Ce drepturi au?
- Multe.
- Măcar dreptul de a trăi, pe care nu-l aveți aici, întregește d. Flondor.
- Așa? Eu vreau să merg undeva, oriunde, în America. Aici nu-i cîștig.
Apoi, mai gîndindu-se...
- Și voi din Moldova ce ziceți de ce este pe aici?
- Nu voi, dumneavoastră.
- Dumneavoastră, etc.
- Noi nu zicem nimica.
- Se poate? Eu am auzit că vine Moldova aici cu oaste moldovenească.
- D-ta-i fi auzit; noi nu.
E neașteptat să-ți auzi cele mai nebune și nesocotite visuri spuse, de frica măcelurilor ca acel de dăunezi, prin gura acestui biet băietan cu mintea slabă și neluminată!
Pe stradă se mișcă multă lume, cuprinzînd tot trotuarul din dreapta, înnaintea dughenilor scînteietoare. Mulți sunt Evrei și Evreice, foarte gătiți. Cîțiva funcționari cu familiile. Studenți în uniforme. Tineri intelectuali cu plete lungi, gulere ridicate, căutături întunecate. Ofițeri stau răzimați de părete, foarte cocheți în uniformele lor perfect ținute.
Se aud adesea, cu toată frica de prigoniri și ura de care sînt încurajați Evreii, accentele cîntătoare, jalnice ale jargonului evreo-german: "vuăs", "niștu" (was, nicht) îți sună din cînd în cînd la ureche. Cei mai mulți însă, toți creștini și unii Evrei cărturari, emancipați, trecuți prin Universitățile Rusiei, vorbesc rusește. Nici-un cuvînt romănesc, precum mai nici-odată n'auzi chiar din partea Romînilor, un cuvînt romănesc pe stradele Cernăuțului.
Lipsa de cultură a păstrat așa de romănești satele. Cei ce fac școala rusește încep însă a vorbi ca băiatul de la Dinăuți, un fel de graiu ruso-romănesc, precum graiul Evreilor de aici e germano-rusesc. Cine trece la "gimnasiul întîiu" sau la "gimnasiul al doilea" din Chișinău, la seminariul din același oraș, la institute și orfelinate, acela pierde pe încetul tot simțul pentru limbă. La Universitate, care nu se află în Basarabia, ci la Odesa, chiar la Moscova, la Petersburg, înstrăinarea merge mai departe. "Intelighentul" e Rus ca limbă, cu toate că de un timp începe a recunoaște naționalicește ca Romîn. Cînd alți studenți neruși, Finlandesii de pildă, îi cer să spuie ceva despre limba, datinile, trecutul poporului său, bietul băiat se simte foarte încurcat, căci, de fapt, nu știe nimic din ce-a știut și nici ceva nou cu privire la ai săi, cei ce i-au dat trupul în care se sălășuiește acum sufletul străin.
Mai știi? poate că tînărul oacheș care cetia în librărie cărți rusești, cu căciula de astrahan pe cap (în April) și cu palton blănit cu astrahan pe spate, era un Romîn de aceștia. Dar poate și un Armean, un Grec, un Rus, un Bulgar, un Evreu, toate neamuri bine represintate în această Basarabie cu orașele și tîrgurile de mosaic...
Selecțiuni din capitolul Ținutul Chișinăului - Chișinăul
cumpără acest produs ...
Selecțiuni din indexul Tabla locurilor:
- Akkerman
- Bălți, Bender, Bîc, Bolgrad, Brateș, Bugeacul, Bulboaca
- Cahul (lac), Camenița, Caușani, "Cepradi", Cernăuți, Cetatea-Albă, Chilia, Chișinău, Chițcani (mănăstire), Cîrstineț, Codrul Chigheciului, Comrat, Copăceni
- Dănuțeni, Dinăuți, Dubasari, Dubna, Dunăre (r.)
- Florești, Folești
- Grădiște (mănăstire), Gura Bîcului, Gura Prutului
- Hagiuma, Hîrjauca (mănăstire), Hmilov, Hotin
- Ialpub (r. și lac), Ianăuți, Iași (Ținut basarabean), Ismail
- Lăpușna, Leova, Lipcanii Benderului, Lipcanii Hotinului
- Mălinești, Mămăliga, Mireni, Mohilău
- Nedăbuăți, Nistru, Noua-Suliță
- Ocnița, Orhei, Oroftiana (Ț. Dorohoiu), Otacul Nistrului, Ovidiopol
- Părcani, Peștera (mănăstire), Prut (r.)
- Răchitna (r.), Rădăuți (Ț. Dorohoiu), Răduleni, Rașcov, Răut (r.), Reni, Rezina, Romancăuți
- Saharneni (mănăstire), Sculeni, Șerăuți, Sfîrlădani, Sofia, "Soratena", Soroca
- Țarigrad, Tarutino, Tiraspole, Tîrnova, Tribujem
- Ungheni
- Vădeni, Vadul-lui-Jora, Vadu-lui-Voda, Vadul-lui-Troian, Varnița, Văscăuți, Volova
- Zarojeni
cumpără acest produs ...
Selecțiuni din Tabla Coprinsului:
Ținutul Hotinului
Ținutul Bălților
- Spre Bălți
- Bălțile
- Spre Soroca
Ținutul Sorocei
- De la Florești la Soroca
- Soroca
- De la Soroca la Vadul-lui-Vodă
Ținutul Chișinăului
Ținutul Benderului sau Tighinei
Bugeacul
- Spre Căușani
- Spre Reni
- Hotarul nedrept
Trei cărți despre Basarabia
- D-rul Zucker
- I.G. Kohl
- Un autor român contemporan
cumpără acest produs ...
|
