Editura:
EuroPress Group
Coleția:
100 capodopere
enciclopedie, 325 pag.
Format: 15x21 cm, cartonată
ISBN: 973-88127-9-8
Preț: 92,40 lei
Cod produs: CM10001B
|
Istoria poporului evreu nu numără un singur mileniu. Aportul numelor de seamă ale acestui popor la tezaurul civilizației umane, în toate sferele și domeniile politicului, economicului, științei și culturii, este, neîndoielnic, foarte mare. Orice autor care își propune să alcătuiască o sumă de biografii de mari evrei ai lumii, indiferent dacă numărul pe care și l-a propus este de o sută sau de trei sute, se va confrunta cu dificila problemă a selecției.
Editura a avut unele rețineri față de traducerea și publicarea în Rusia a cărții lui Michael Shapiro. Nu am găsit în ea, de pildă, biografiile lui Charlie Chaplin, Lion Feuchtwanger, Șalom Alehem. Dar, după cum a remarcat Cozma Prutkov, nimeni nu va cuprinde necuprinsul. Totodată, Michael Shapiro nu este un istoric profesionist și nu are pretenția unei enciclopedii științifice. El este compozitor, trăiește la New York, este autorul a o sută de lucrări, mare parte dintre ele pe teme și melodii evreiești. Stilul ușor, pe alocuri ironic, expunerea accesibilă a unor probleme destul de complexe și încâlcite constituie însă merite incontestabile ale acestei cărți. De bună seamă că cititorii de religie creștină, musulmană sau budistă nu vor fi de acord cu teza mereu repetată a influenței decisive a iudaismului asupra normelor morale și etice ale omenirii, asupra devenirii tuturor religiilor mari ale lumii. De asemenea, o anumită tendențiozitate în formularea materialului, propovăduirea concepțiilor sioniste în unele dintre articole stârnesc cititorilor dorința de a replica. Cu toate acestea, din paginile cărții ne privește o altă lume, puțin cunoscută nouă, deseori uitată chiar de evreii înșiși. Atunci nu merită oare să ascultăm altera pars (cealaltă parte), cum spuneau romanii?
Cum din cartea lui Michael Shapiro lipsesc biografiile multor evrei de renume din Rusia, am încercat să remediem, fie și în mică măsură, această deficiență. Editura "Vece" a procedat, cu acordul deținătorului străin al drepturilor de autor, la înlocuirea a șapte biografii de importanță, după părerea noastră, secundară, cu schițele de portret ale unor oameni fără de care nu putem acea o imagine a științei și culturii ruse și universale. Aceștia sunt Ilia Mecinikov, Isaac Levitan, Osip Mandelștam, Iosif Brodski, Leonid Utesov, Arkadi Raikin, Mihail Botvinik.
Dar reprezentanți ai etniei evreiești care au trăit sau trăiesc în Rusia și s-au făcut cunoscuți în toate domeniile de activitate sunt sute și sute. Contribuția evreilor la știința și cultura Rusiei (mai ales în perioada sovietică) este semnificativă. Ar mai de spus și că, de fapt, evreilor din Rusia li s-a permis accesul liber la activitatea pe tărâmul științei abia sub puterea sovietică. Drept urmare, încă de la jumătatea anilor 1920, savanții evrei au ocupat poziții importante în multe domenii ale științei sovietice, devenind în unele dintre ele fondatori și conducători de școli și orientări științifice.
De pildă, în astronomie, un astfel de conducător a fost G. Șain. Unul dintre întemeietorii cosmonauticii sovietice a fost A. Șternfeld. A. Fridman a creat modelul Universului nestaționar, pe care s-a clădit întreaga cosmologie sovietică.
Cel mai important rol în crearea puterii nucleare sovietice l-a avut I. Zeldovici (creatorul teoriei proceselor și al teoriei Universului fierbinte expansiv) și I. Hariton, care a efectuat pentru prima dată, împreună cu Zeldovici, calculul reacției în lanț al fracționării uraniului. Marea majoritate a elicopterelor sovietice militare, iar mai târziu și civile, începând cu Mi-1, au fost elaborate și proiectate în cadrul biroului de proiectare condus de I. Mil.
O simplă enumerare a celor mai importante nume de savanți evrei sovietici întemeietori de școli științifice ar necesita mai mult de o pagină. La fel în domeniul culturii și literaturii ruse, sunt imposibil de numit toți scriitorii, pictorii, muzicienii, artiștii, în general, oamenii de artă evrei care s-au bucurat de renume.
Dacă ne limităm, de pildă, numai la lirica perioadei sovietice, nu-i vom putea ignora pe Osip Mandelștam, V. Hodasevici, S. Marșak, B. Pasternak, M. Svetlov, V. Bagrițki, B. Sluțki, S. Kirsanov, D. Samoilov, A. Medirov, A. Kușner, I. Brodski, I. Moritz; ca să nu mai vorbim de mulțimea de poeți autori de cântece, ca M. Lisianski, E. Dolmatovski, M. Matusovski și alții. Un loc de onoare îl ocupă în istoria teatrului, nu numai al celui rus, ci și al celui mondial, regizorul Vsevolod Meierhold (condamnat și împușcat în 1940), ca și nu mai puțin cunoscutul actor Solomon Michoels (mort, potrivit variantei oficiale, într-un accident de mașină, în 1948).
Foarte mulți evrei au lucrat și în cinematografie. Să ne amintim numai câțiva din enorma listă de regizori sovietici celebri: Serghei Eisenstein, Alexandr Zarhi, Roman Karmen, Grigori Kozințev, Mihail Romm, Friedrich Erlmer, Leonid Trauberg, Iuli Raizman, Iosif Heifetz, Mihail Schweitzer, Savva Kuliș, Alexandr Mitta...
Printre pictori sunt relativ puțini evrei (aici și-a spus cuvântul tradiția religioasă), dar e de ajuns să-l pomenim pe marele Issak Levitan, care a redat ca nimeni altul natura rusă. În schimb, în cultura muzicală a Rusiei (compozitori, interpreți, cântăreți, profesori de muzică), ponderea evreilor cunoaște cota maximă, mulți dintre aceștia fiind cunoscuți în întreaga lume.
Ce-i drept, potrivit prognozei renumitului sociolog R. Râvkina, este posibil ca în jurul anilor 2010-2020, numărul evreilor din Rusia să fie cu mult mai mic; din cauza asimilării, a necunoașterii limbii (până la 95% din evreii ruși de astăzi nu știu idiș sau ivrit), precum și din cauza plecării lor în Israel, Statele Unite sau Germania. Răspunsul dat de evreii ruși la întrebarea: "Considerați că evreii care trăiesc în Rusia trebuie să plece în Israel sau trebuie să rămână?" dă totuși speranțe. O mare parte dintre respondenți (42%) consideră că evreii ruși trebuie să trăiască în Rusia și să-și păstreze specificul național.
E greu să-ți imaginezi Rusia fără Iosif Kobzon și fără celebrul artist Iuri Bașmet, fără Andrei Makarevici cu a sa "Mașină a timpului", sau fără campionul mondial la șah Gari Kasparov, fără Efim Șifrin și fără Galina Volcek, prim regizor al teatrului "Sovremennik".
Nădăjduim că evreii ruși care s-au făcut cunoscuți ca scriitori, artiști, muzicieni, scriitori, vor continua să-și desfășoare activitatea pe tărâmul științei și culturii sovietice.
Fragmente din introducerea Din partea editurii ruse
cumpără acest produs ...
Începând cu Avraam și terminând cu pieirea lui Simon Bar-Kochba în timpul tragicei răscoale împotriva romanilor din anul 135 d.Hr., poporul evreu a avut o influență mai profundă și mai de durată asupra civilizației lumii decât oricare dintre vechile culturi. Firește că și alte popoare au contribuit la evoluția omenirii: forma babiloniană de guvernare, descoperirile chineze, arhitectura egipteană, filosofia, literatura și democrația greacă, misticismul hindus și forma de stat romană, toate acestea au reprezentat mult în istorie.
Cu toate acestea, poporul evreu este cel care i-a dat lumii pe Moise și pe Iisus din Nazaret și l-a inspirat pe prorocul islamului. "Auzi, o Israile, Domnul Dumnezeul nostru este unul singur", aceste cuvinte rostite pentru prima dată într-un pustiu aproape mort au înflorit în religiile multor milioane de oameni.
După ce romanii s-au răfuit dur cu Bar-Kochba și cu tovarășii lui de luptă, cei rămași teferi au fost vânduți sau împrăștiați prin imperiu. Cu excepția înfloririi iudaismului în Spania dinaintea Inchiziției până în timpul lui Baruch Spinoza, în secolul al XVII-lea, nici unui evreu nu i-a fost dat să lase urme în civilizația occidentală. Aproape veacuri întregi, evreii au trăit ca niște pustnici abia izbutind să supraviețuiască. Evreii au trecut aproape neobservați și în vremea Renașterii italiene și în epoca elisabetană. Cu atât mai mult, în aceste secole de izolare și diasporă, o întreagă pleiadă de rabini și oameni dăruiți, care au respectat ritualurile religioase, au păstrat vii iudaismul și cultura iudaică.
Numai după ce personalități precum Moses Mendelsohn și cei din familia Rothchild și-au scos poporul (cu sprijinul lui Napoleon) din ghetourile care le fuseseră hărăzite în Europa, evreii au început să ia parte din nou la dezvoltarea comunității mondiale. Perioada cuprinsă între Iluminismul de la sfârșitul secolului la XVIII-lea și zilele noastre a devenit a treia mare etapă din istoria culturii evreiești.
Cartea de față prezintă cei mai influenți evrei din toate timpurile. Fiecare dintre ei a înrâurit prin activitatea sa omenirea. Ei ne-au schimbat modul de a trăi și gândi. Chiar și acei puțini dintre ei care au influențat mințile și sufletele sunt deosebit de importanți pentru noi, pentru că ei au pus amprenta specificității ebraice.
Printre cei o sută de mari evrei sunt și unii care au renunțat la iudaism pentru ceva nou. Saul din Tars a devenit Paul, ucenic al omului numit de el Mesia. Spinoza s-a adresat logicii, eliberându-se astfel total de iudaism. Karl Marx a impus un sens aproape biblic al istoriei pentru a demonstra imperativul său politic. Întrebarea dacă strădaniile lui au contribuit la ameliorarea vieții va provoca întotdeauna controverse și discuții.
O altă sursă de dezbateri o constituie importanța relativă a diferitelor sfere de activitate ale omului. Personajele biblice nu au neapărat o înrâurire mai mare decât unii dintre contemporanii noștri. Iar divertismentul nu este întotdeauna mai puțin important pentru omenire decât religia sau știința.
Unii dintre cei o sută de evrei au avut avantajul de a-și fi dobândit influența singulară pe parcursul a mii de ani. Se pare că povara veacurilor îi avantajează pe cei vechi. Ar fi însă nedrept să subapreciem realizările lui Albert Einstein numai pentru că regele David a trăit cu trei mii de ani înaintea lui. Influența lui Einstein rămâne neștirbită și în noul mileniu, când se prea poate ca omenirea să aibă de pătimit de pe urma utilizării puterii nucleare sau să beneficieze de viteza luminii pentru a ajunge în cosmosul îndepărtat.
Prezentarea de față nu are pretenția de a fi un ghid. Viața celor mai importanți o sută de evrei poate fi găsită în enciclopedii dau biografii științifice. Această carte nu face decât să menționeze și să analizeze gradul în care acești o sută de evrei au influențat întreaga lume, nu numai pe cea evreiască. Nu toți cei o sută au fost oameni fără cusur, dar toți au încălcat poruncile și au dus societatea spre ceea ce au considerat ei a fi drept, străduindu-se să facă o viață mai bună nu numai pentru sine, ci pentru întreaga ceată a Domnului.
Fragmente din Cuvânt înainte
cumpără acest produs ...
Iisus din Nazaret
(~ 4 î. Hr. - ~ 30 d. Hr.)
Orice evocare a evreilor care au influențat în cea mai mare măsură istoria îl va situa pe Iisus din Nazaret printre primii. La o abordare atentă, obiectivă și pur logică a istoriei, trebuie recunoscută influența reală a etosului său, mai puțin puternic însă decât a cel al lui Moise. Obiceiurile stabilite de Moise au delimitat poporul evreu și au devenit baza a trei religii monoteiste: iudaismul, creștinismul și islamismul.
Orice iudeu, creștin sau musulman va trebui să recunoască faptul că multe dintre poruncile lui Iisus conțin adevăruri imprescriptibile și cele mai înalte norme de comportament moral. Lumina lui a pătruns în nenumărate suflete și a inspirat cele mai impresionante opere de artă. Cu toate acestea, mulți oameni din lumea întreagă au refuzat secole de-a rândul să-i urmeze bunele și înțeleptele învățături morale. Nu cei blajini au moștenit pământul. Începând cu barbaria nimicitoare a cruciaților și terminând cu "epurările etnice" din zilele noastre, omenirea l-a trădat nu o dată pe acest fiu al său. Pentru a putea supraviețui împreună, este nevoie ca oamenii, indiferent de credință, să urmeze în continuare legile lui Moise.
Lumea cunoaște deja numeroase dovezi de respingere a modului criminal de a face uz de numele lui Iisus. Abolirea sclaviei odată cu războiul civil din America, salvarea unor evrei în timpul Holocaustului, cu prețul unor enorme riscuri, de către oameni care s-au dovedit buni creștini, sau punerea propriei vieți în slujba celor suferinzi, cum au făcut Maica Tereza din Calcutta sau Hail din Haarlem, sunt pilde rămase încă vii în memoria noastră (printre multe altele rămase necunoscute).
Modelul de pacifism oferit de Iisus a exercitat o largă și extrem de pozitivă influență asupra credincioșilor de toate confesiunile. Porunca lui de "a întinde și obrazul celălalt" a devenit prima pildă de pacifism din istoria occidentală și, fără nici o îndoială, unul dintre cele mai importante precepte ale civilizației occidentale. Din păcate, situațiile de viață în care agresiunea nu poate fi oprită decât pe calea armelor devin tot mai frecvente. Pacifismul christic s-a dovedit ineficient în fața terorii naziste. Spiritul nonviolenței propăvăduit de Hristos a renăscut totuși, nu cu foarte mult timp în urmă, în activitatea doctorului Martin Luther King Jr. (sub influența pildei indianului Mahatma Gandhi). Împotrivirea nonviolentă la tiranie nu este însă posibilă decât în situații rare, într-o societate, în principiu, dreaptă.
Dacă oamenii ar fi urmat învățătura de pace a lui Iisus, omenirea nu ar fi fost zguduită de-a lungul veacurilor de necurmate și crâncene războaie între religii și culturi.. În drum spre Țara Sfântă, cruciații i-au supus pe evrei genocidului, exersându-se în vederea masacrării musulmanilor. În vremea terorii instituite de Inchiziție, spaniolii i-au izgonit sau i-au ars pe rug pe atei și au jefuit popoarele și bogățiile naturale ale Lumii Noi. Franța catolică s-a războit cu Anglia protestantă. Napoleon a purtat războiaie de cucerire. Hitler a ucis milioane de oameni nevinovați. Iar nu de mult, diferite grupuri etnice din Balcani s-au masacrat între ele.
Numai un om îngust la minte ar putea să conteste faptul că învățătura lui Iisus a fost negată de miile de ani de măcel sângeros (mai ales de nimicirea aproape totală a poporului său în Holocaust). Păcatele săvârșite în numele lui de biserici, guverne și indivizi nu au nimic comun cu moștenirea de iubire și milă lăsată de el. Cel mai importantă misiune a bisericii trebuie să devină astăzi recunoașterea ușurinței cu care falșii proroci ai fanatismului pot preface revelațiile lui Iisus în ură neîmpăcată.
Cum ar fi privit Iisus zecile de confesiuni create în numele său? Poruncindu-le lui Simion și Andrei să fie "pescari de oameni", să-și fi închipuit oare numai bisericile ortodoxă, catolică și protestantă, ci și nenumăratele confesiuni ce-și schimbă continuu denumirea? Capacitatea creștinismului de a se adapta la culturi foarte diferite (să ne gândim la o slujbă catolică la Boston și în Africa Orientală) a permis acestei religii să se răspândească și să atragă o mulțime de credincioși. Frăția și viața de după moarte în rai, visate de Iisus, au devenit pretutindeni idei împărtășite de popoare cu culturi diferite.
Cercetarea vieții și a preceptelor lui Iisus ridică multe întrebări ce nu-și găsesc răspuns. Nu de puține ori, el nu poate fi înțeles, rămâne o enigmă. Faptul că pentru a-și face înțelese ideile folosește parabole, pilde și istorii simple a făcut imposibilă o expunere succintă a lor. El pare a ne face să punem la îndoială orice supoziție.
În timpul crâncenei asupriri romane și a puternicei împotriviri manifestate față de ea, Iisus și-a îndemnat compatrioții nu la revoltă, ci să dea cezarului ce-i al cezarului. A prevăzut oare distrugerea templului din Ierusalim și împrăștierea evreilor palestinieni, sau "prevestirea" lui a fost gândită mai târziu de teologii creștini pentru a justifica ascensiunea propriei religii și pentru a-și dobândi fidelitatea față de Roma în timpul răscoalelor iudeilor?
Este bine cunoscută atitudinea lui Iisus față de proprietatea privată. El i-a îndemnat pe oameni să vândă tot ceea ce au, iar banii primiți să-i împartă săracilor. Aici, Iisus urmează, pur și simplu, tradiția evreiască a facerii de bine (tsedakah). Oare câți dintre conducătorii creștini și papii catolici și-au oferit avuțiile celor împilați, de-a lungul întregii istorii?
Iisus a proclamat pentru prima dată principiile morale fundamentale ale creștinismului. Sfântul Pavel, cu înfățișarea sa carismatică, cu inteligența sa vie și cu darul său de a stăpâni cuvântul, a tălmăcit poruncile lui Iisus și le-a transformat în religie. Deși nu este limpede cum ar fi fost creștinismul fără Pavel, cu siguranță că el nu ar fi devenit atât de puternic fără convertirea păgânilor la credința sa, fără teologia sa.
Puterea lui Iisus de a zdruncina gândirea tradițională a făcut ca el să fie perceput la timpul său ca un om neclintit. Poruncile lui rămân și astăzi actuale și polemice. Uneori sunt lesne și, în același timp, greu de înțeles. În tradiția marelui rabin și fariseu Hillel (care i-a fost, poate, învățător), Iisus a citat, pentru a da însemnătatea cuvenită spuselor sale, Sfânta Scriptură. El a fost influențat, de asemenea, de secta iudaică a esenienilor, care credeau în ritualul purificării, în sfințenia veșmântului preoțesc, în devotamentul față de săraci și în slujirea lui Dumnezeu fără măreția afișată a templului din Ierusalim. Iisus s-a considerat, fără îndoială, un reformator, și a căutat în tradiția botezătorului evreu și în sectele esenienilor un mod de purificare a ritualului religios.
Cu toate acestea, în Noul Testament este greu de văzut omul real. Evangheliile, scrise la mult timp după moartea lui Iisus, au servit interesele ierarhiei bisericești; ele se contrazic și nu pot fi considerate surse sigure. Îl chema Joshua, Joshue sau Yehoshua?
Nu putem fi siguri de nici unul dintre aceste nume. Trimiteri la el sunt frecvent întâlnite în lucrările unor autori antici (Josephus Flavius, Tacit, Suetoniu), dar nu cumva au fost introduse de traducătorii din Evul Mediu? Din nisipurile deșertului au fost scoase suficiente dovezi străvechi ale existenței lui Iisus. Atunci de ce i-au uitat atâția oameni de pretutindeni învățăturile? Miturile au îngropat adevărul.
Într-adevăr, faptul că a propăvăduit Legea de Aur dovedește grija lui față de om. Această grijă se trage nemijlocit din tradiția evreiască. Încă înaintea lui Iisus, rabinul Hillel afirma că Legea de Aur este principiul fundamental al iudaismului. Desigur, înaintea lui Hillel au vorbit despre același principiu Confucius și vechea poezie hindusă, pentru ca mai târziu să apară în spusele lui Mahomed. Monopolul pe moralitate nu este posibil.
Menirea lui Iisus a fost de a propăvădui toleranța și pacea. Întrebarea dacă a fost zeu sau nu trebuie privită, de bună seamă, ca o problemă de credință. Iudeii și musulmanii consideră că un om nu poate fi zeu. Numai Dumnezeu este Dumnezeu, Afirmația lui Pavel că Iisus ar fi Mesia, iar mai târziu, în secolul al IV-lea, declararea lui Iisus drept "homoousious" (cosubstanțial, de aceeași ființă) la Sinodul Ecumenic de la Niceea i-a divizat pe iudeii, creștini și musulmanii crescuți pe același pământ.
Iisus s-a considerat, cel mai probabil, unul din numeroșii profeți, învățători și oameni evlavioși. Ar fi găsit, desigur, o mângâiere în faptul că atâtea popoare diferite din toată lumea au început să treacă la monoteism, urmând, de fapt, în viața de zi cu zi, preceptele iudaice.
Selecțiuni din capitolul Iisus din Nazaret
cumpără acest produs ...
Albert Einstein
(1879 - 1955)
Omul care a influențat în cea mai mare măsură timpurile moderne a fost fizicianul Albert Einstein, născut în Germania. Legiuitorul Moise a făcut din evrei un popor și a pus bazele civilizației. Iisus din Nazaret a făcut a făcut ca milioane de oameni să creadă fără rezerve. În zorii primului secol tehnologic, Einstein a descoperit inepuizabilele posibilități ale materiei. Celebra lui ecuație, E=mc², a devenit sinonimul ideii că energia și masa sunt echivalente. Teoriile sale, expuse în formule elegante și texte impecabile, extrem de complicate, au fost de la bun început revoluționare și au stârnit dispute. Spre deosebire de ideile lui Isaac Newton, relativ simplu de înțeles, teoriile lui Einstein sunt greu de pătruns. Einstein era însă de părere că orice student care și-a însușit bazele fizicii îi poate înțelege teoria relativității.
Viața lui Einstein a fost marcată de trei evenimente decisive ale secolului XX: explozia de ură a nazismului și teroarea care i-a urmat; afirmarea sionismului și înființarea statului Israel; descoperirea energiei nucleare și a armei atomice. Confruntarea dintre cele mai distructive și cele mai constructive tendințe ale lumii a făcut ca primul deceniu al secolului XX, ca și o mare parte din viața lui Einstein, să fie o perioadă de suferință și de înălțare. Einstein este mare nu numai prin realizările sale științifice (el a schimbat normele curente), ci și prin faptul că s-a implicat în dinamicele evenimente sociale ale timpului său.
Einstein s-a născut în micul oraș Ulm, din Bavaria. Tatăl său era patronul unui concern electrochimic care era departe de a merge bine. În anii tinereții lui Albert, familia sa s-a mutat de mai multe ori, urmându-și capul, care încerca în fel și chip să-și învioreze afacerea. Se pare că tânăr fiind, Einstein a avut probleme cu vorbirea. El avea să considere această deficiență drept principala cauză a viziunii sale cu totul originale asupra lumii. Albert a făcut gimnaziul la München și a rămas întreaga viață cu o repulsie față de rigida autoritate teutonă și față de gândirea inflexibilă. După părerea lui, militarismul nu are ce căuta în lumea liberă a ideilor.
Albert și-a urmat familia în Italia. Scârbit de adâncirea naționalismului german, a renunțat la cetățenia germană. Devenind apatrid, a plecat în Elveția, sperând să intre la cunoscutul Institut politehnic din Zürich. Nu a reușit de la prima încercare (directorul institutului i-a recunoscut remarcabilele cunoștințe matematice și, în general, pregătirea științifică, dar nu a putut trece cu vederea faptul că era prea puțin pregătit la celelalte materii), așa încât Einstein, mintea cea mai strălucită după Newton, a trebuit să facă un an la o școală pregătitoare dintr-un sătuc elvețian. A fost primit la institut abia în 1896. La absolvire, în 1900, Einstein, devenit deja cetățean elvețian, nu a putut obține un post de cadru didactic la institutul său și a acceptat să lucreze la un birou de patente din Berna.
Ca funcționar de stat, dispunea de mult timp pentru propriile cercetări. Spre mirarea colegilor de serviciu, el reușea să facă într-o oră mai mult decât izbutea un lucrător de nivel mediu în întreaga zi de lucru. În anul 1905, Einstein a publicat în deja cunoscuta pe atunci revistă Annalen der Physik trei studii cu totul neobișnuite. În primul era prezentată în formă numerică așa-numita mișcare browniană a moleculelor (care avea să influențeze metodele științifice de măsurare). Cel de-al doilea descria "efectul fotoelectric", care avea să servească de bază teoretică la inventarea televiziunii. Al treilea studiu, consacrat "teoriei relativității restrânse", avea să schimbe treptat concepția despre lume.
Einstein a admis teoretic că legile fizice nu se modifică atunci când observatorii se deplasează unul în raport cu celălalt. Concepția lui privind relativitatea mișcării a demonstrat că spațiul și timpul nu sunt absolute, ci se află sub influența raporturilor dintre mișcare și masă.
Prima sa lucrare consacrată relativității nu conținea încă celebra ecuație E=mc². Ea a fost publicată de Einstein într-un articol suplimentar, în vara următoare, după prima publicare a teoriei restrânse. După ce a schimbat explicațiile unanim acceptate ale lumii fizice, Einstein a făcut pasul logic următor. El a studiat diferențele dintre o masă imobilă și o masă aflată în mișcare, precum și consecințele transformării materiei în energie pură. Cu patruzeci de ani înainte de Hiroșima, Einstein a descoperit un miez de energie în orice corp material.
Ca și Bohr, Fermi, Szilard, Oppenheimer și Teller, Einstein nu s-a ocupat de cercetarea nemijlocită a fisiunii nucleare. Lucrările acestora, ca și cele ale altor fizicieni, nu au făcut decât "să confirme punctul său de vedere".
Prima teorie a lui Einstein a modificat concepția despre lume și a arătat cât de puțin știa omul. În lumea artelor, excepționala descoperire a lui Einstein a fost contemporană cu cubismul lui Picasso, cu literatura "fluxului conștiinței" a lui Joyce și cu destrămarea armoniei și a melodicității de către Schönberg.
După publicarea lucrării despre teoria relativității restrânse, Einstein a predat pentru scurt timp la universitățiile din Zürich și Praga, iar în 1912 a revenit pentru a preda la Institutul politehnic. La recomandarea celebrului fizician german Max Planck, Einstein a fost numit profesor la Academia Prusacă din Berlin. Fără a renunța la catedra elvețiană, el și-a reluat cetățenia germană (la care va renunța din nou după venirea naziștilor la putere). În timpul Primului Război Mondial, a fost unul dintre puținii pacifiști de renume din ultrapatriotica Germanie. În 1916, în plin război de tranșee, Einstein și-a făcut cunoscută teoria relativității generalizate. Această teorie a pus sub semnul relativității toate formele de mișcare, uniformă sau neuniformă. El a evidențiat relația dintre câmpurile gravitaționale și masele mari. Aplicând geometria neeuclidiană la noțiunile spațiului cvadridimensional, Einstein a afirmat pentru prima dată că lumina cerească "se curbează" sub acțiunea gravitației solare.
Când teoria "curburii luminii" a fost demonstrată de savanții care au urmărit eclipsa de soare din 1919, Einstein a devenit aproape peste noapte cunoscut în întreaga lume. Gloria nu-l interesa, era un adept al simplității, dar și-a folosit celebritatea pentru atingerea unor scopuri nobile. Devenit după al doilea război mondial simbolul ridicat în slăvi al noii ere științifice, Einstein a propovăduit pacea în numele Ligii Națiunilor și a îndemnat fără încetare la folosirea științei pentru binele omului, nu pentru distrugere. Răspunzând chemării lui Haim Weisman, el a sprijinit activ obiectivele mișcării sioniste.
În anii '20, în ciuda unei activități științifice mai puțin intense, celebritatea sa a sporit. Einstein i-a îndemnat pe tinerii oameni de știință să găsească aplicări practice teoriilor sale. Discuțiile sale publice cu Niels Bohr au făcut să se accentueze conștiința de sine a renăscutei - chiar dacă pentru scurt timp, până la acapararea puterii de către naziști - comunități științifice internaționale.
În 1933, în momentul venirii lui Hitler la putere, Einstein a renunțat la postul de profesor de la Berlin și a acceptat oferta Institutului de studii avansate de la Princeton, statul New-Jersey (SUA).
Dându-și seama de pericolul producerii armei nucleare în Germania și primind sprijin din partea lui Leo Szilard, Einstein i-a adresat președintelui Franklin Roosevelt o scrisoare devenită celebră, în care a arătat necesitatea efectuării unor cercetări susținute în domeniul atomului. Se consideră că această scrisoare a declanșat lucrările secrete pentru elaborarea bombei atomice în Statele Unite, ceea ce a dus în final la sfârșitul războiului cu Japonia și la începutul unei noi ere. Mai târziu, Einstein s-a pronunțat împotriva folosirii bombei atomice. În anii '50, el a protestat vehement și împotriva politicii totalitariste a senatorului Joseph McCarthy, îndemnându-i pe oamenii de știință să nu dea declarații în fața comisiei senatoriale pentru cercetarea activității antiamericane.
Până cu puțin timp înaintea morții sale (în 1955), Einstein a lucrat cu totală dăruire la "teoria unică a câmpului", sperând să explice interacțiunea teoriei gravitației și a celei a electromagnetismului. Lucrul său la teoria unică a fost continuat de Steven Hoking și de alți savanți.
Einstein, mai mult decât oricare alt savant, a dus înainte lumea științei. Nici un alt om nu a întruchipat în asemenea măsură rolul și importanța realizărilor științei. Atâta timp cât statele vor fi obsedate de ideea dobândirii unei puteri cât mai mari, popoarele lor vor considera progresul științific cea mai rapidă cale spre propria bunăstare materială. Imensa influență a lui Einstein nu se datorează numai teoriilor sale novatoare, ci și exemplului său spiritual. El a spus, nu o dată, că Dumnezeu nu joacă zaruri. Sub ceruri trebuie să existe un scop. Generațiile viitoare nu trebuie să uite avertismentul dat de Einstein, și anume că savanții nu trebuie să-și piardă sufletul într-o rece căutare logică, ci, dimpotrivă, trebuie să slujească interesele omenirii.
Selecțiuni din capitolul Albert Einstein
cumpără acest produs ...
Selecțiuni din Cuprins:
- Moise
- Iisus din Nazaret
- Albert Einstein
- Sigmund Freud
- Avraam
- Saul din Tars (Sfântul Pavel)
- Karl Marx
- Theodor Herzl
- Maria
- Baruch Spinoza
- David
- Anna Frank
- Profeții (Timpurile Biblice)
- Iuda Iscarioteanul
- Gustav Mahler
- Maimonide
- Niels Bohr
- Moses Mendelssohn
- Paul Erlich
- Rachi (Rashi)
- Benjiamin Disraeli
- Franz Kafka
- David Ben-Gurion
- Hillel
- John von Neumann
- Simon Bar-Kochba
- Marcel Proust
- Meir Rothchild
- Solomon
- Heinrich Heine
- Selman Waxman
- Giacomo Meyerbeer
- Isaac Luria
- Gregory Pinkus
- Lev Troțki
- David Ricardo
- Alfred Dreyfus
- Leo Szilard
- Mark Rothko
- Ferdinand Cohn
- Samuel Gompers
- Albert Michelson
- Filon Iudeiul
- Golda Meir
- Gaon din Vilnius
- Henri Bergson
- Baal Shem Tov
- Felix Mendelssohn
- Louis B. Mayer
- Iehuda Halevy
- Hyam Salomon
- Johanan Ben-Schönberg
- Émile Durkheim
- Betty Friedan
- David Sarnoff
- Lorenzo Da Ponte
- Julius Rosenwald
- Kazmierz Funk
- George Gershwin
- Haim Weitzman
- Franz Boas
- Shabtai Tzvi
- Leonard Bernstein
- Josephus Flavius
- Walter Benjamin
- Louis Brandes
- Emil Berliner
- Sarah Bernhardt
- Levy Strauss
- Nachmanides
- Menahem Begin
- Anna Freud
- Împărăteasa Esthera
- Martin Buber
- Jonas Salk
- Henry Kissinger
- Wilhelm Steinitz
- Arthur Miller
- Daniel Mendosa
- Emma Goldman
- Moses Montefiore
- Jerome Kern
- Boris Paternak
- Harry Houdini
- Edward Bernays
- Leopold Auer
- Man Ray
- Benny Goodman
- Steven Spilberg
- Marc Chagall
- Bob Dylan
- Bernard Berenson
- Ilia Mecinikov
- Isaac Levitan
- Osip Mandelștam
- Iosif Brodski
- Leonid Utesov
- Arkadi Raikin
- Mihail Botvinik
cumpără acest produs ...
|
