Artur Silvestri - Fapta culturală - documentar alcătuit de sociolog Teodora Mîndru

Această carte s-a alcătuit, cum ar fi spus Artur Silvestri, de-a lungul unui an întreg. Luni de zile au venit către noi mărturii ale acțiunilor sale culturale, ale faptelor sale. Zi de zi aproape din toate colțurile țării dar și din zări îndepărtate ale lumii și-au trimis mesajele cei care într-un fel sau altul au fost atinși de aripa de înger a grijii sale de a nu lăsa pierdute sau uitate fapte importante, valori culturale importante.
De ce Fapta Culturală când de obicei se spune că, după un scriitor, ceea ce contează sunt cărțile? Că nu mai interesează pe nimeni dacă a fost un om rău sau un om bun. Contează doar cărțile și doar cărțile se iau în considerație. Greșită perspectivă, cumplită perspectivă. Artur Silvestri a fost înainte de toate, scriitor și pentru aceasta pe primul loc în ierarhia oricăror valori a pus Scrisul, Cartea. Dar, scrisul fără morală, fără misiune, atrăgea el atenția, nu e de ajuns. Pentru el, misiunea, aceea pe care Dumnezeu i-a dat-o și pe care Dumnezeu o știa mai bine decât el, devenise datorie morală, obligație, o Golgotă pe care trebuia să urce în ciuda tuturor opreliștilor. Și mai ales, în ciuda evidenței. Își propunea prea mult, prea multe. Planurile sale erau cât pentru un minister, am mai spus-o, nu pentru un singur om, oricât de dotat, oricât de dăruit. Cu eforturi sisifice se străduia să înlăture uriașa stâncă a nepăsării, a delăsării, a ignorării valorilor naționale, a deznădejdii marginalizaților, oricît de valoroși, a căror vină nu era decât aceea că nu făceau parte din corul corect politic indiferent față de cine, indiferent față de ce moment. Din această perspectivă, pot spune, Artur Silvestri s-a stins ca un martir, ca un călugăr laic care își luase de bună voie asupra sa povara greșelilor timpului său și sub această povară care până la urmă l-a strivit, încerca îndreptarea. Poate niciodată această carte nu ar fi existat dacă el însuși, prin ceea ce a făcut, nu a predat și nu a lăsat, post mortem, lecția Faptelor Mari, lecția Omului Mare.

     Această carte trebuia să existe. Când, în acel decembrie viforât, scriitoarea Mariana Brăescu a formulat titlul cărții, Artur Silvestri - Fapta culturală, a folosit o calitate pe care soțul său i-o admira foarte mult și despre care a și scris: aceea de a ști, de a intui exact ceea ce este relevant, ceea ce trebuie făcut și scris în momente esențiale "ca și cum i-ar dicta cineva", intuiție pe care Artur o numea insuflare.
     Artur Silvestri - Fapta culturală este o carte a marilor proiecte culturale ce depășesc sfera operei scrise: Asociația Română pentru Patrimoniu, Premiile Patrimoniului Național, Asociația Biblioteci pentru sate, tocmai pentru că acestea, deși foarte cunoscute acum, pe urmă se pot uita ușor. Cartea de față este un documentar, dar nu o listă de inventar sau o statistică impersonală. Fiindcă faptele lui Artur Silvestri, pentru a fi înțelese și apreciate corect în timp, trebuie cunoscute în întregime, de la gândul, intenția care l-a pus în mișcare pe cel care a înfăptuit, la efectul lor și la contextul în care s-au petrecut. Altfel, cum s-ar putea înțelege și aprecia, peste timp, ce au însemnat Premiile Patrimoniului Național, pentru cel care le-a organizat și pentru cei care le-au primit, fără a ști ce a fost, concret, "exclusivismul cultural" postdecembrist și ce a însemnat pentru cei marginalizați, compensația în recunoaștere oferită prin premiere?
     Sau ce au însemnat, pentru niște școlari și bibliotecari din sate uitate de lume, cărțile și revistele primite neașteptat, în dar, de la omul bun care, de departe, s-a gândit la ei, să le trimită Lumina cărții?
     Artur Silvestri avea un principiu, pe care îl repeta adeseori și care mi-a fost prezent în minte în tot timpul alcătuirii acestei cărți: "Să nu ne învețe nimeni ce am trăit noi". Și am căutat să-i respect dorința, uzând de tot ceea ce formația mea de sociolog m-a ajutat pentru a alcătui o carte a faptelor reale.
     I-am citit încă o dată cărțile, sute de documente publicate on-line sau în tipărituri, mii de pagini de corespondență, stenograme, etc. Am completat documentarea în aprilie 2009, mergând pe urmele donațiilor și premiilor, pentru a vedea efectul, remanența acestor în fapte în timp și invitând persoanele implicate să-și amintească și să povestească.
     Și când am redactat cartea, "m-am retras în spatele scenei" și am lăsat să explice, să povestească, pe cei care au trăit aceste fapte: Artur Silvestri, care le-a gândit, inițiat organizat, derulat și pe cei care au beneficiat, cei care au primit premiile, cărțile, sfaturile, sprijinul lui. Am căutat, potrivind cu migală aceste mărturii și documente, ca într-un puzzle, să refac prin colaj desenul, conturul și substanța faptelor reale, adăugând, uneori depoziția mea de martor ocular.
     Cred că a rezultat o carte atipică, dar corectă, deși, fatal incompletă, o carte document ce va păstra peste timp, Fapta culturală a lui Artur Silvestri, sprijinită pe cele 135 de mărturii ale persoanelor implicate sau martore, împotriva uitării și a oricăror deformări și minimalizări defăimătoare.
     Am alcătuit această carte ca un documentar, dar la sfârșit, când am recitit totul, am fost tulburată de sentimentul unui dialog pe care îl poartă și acum Artur Silvestri, cu noi, contemporani și urmași, toți care „privim în aceeași direcție”, cum spunea el. Un dialog ce va continua și în viitor prin efectul acestor fapte în timp și prin modelul și exemplul de urmat ce ni-l oferă și, pentru care, Artur Silvestri intră demn în galeria Părinților Patriei de azi, prin care începe o nouă istorie de modele.