Marele preot îi desfăcu pieptul cu cuțitul de piatră. Se mișca repede, cu dibăcie. În câteva clipe smulse inima care bătea încă și-o arată spaniolului întins pe piatră, înainte să-i dispară lumina din priviri. Apoi oferi aburul soarelui și aruncă inima in fața Păsării Colibri. Pe urmă împinse cu piciorul trupul pe trepte și strigă să i se aduca celălalt prizonier.

Painala, lângă Coatzacoalcos

     A pornit în beznă, ascultând sunetele propriei înmormântări. Era al Optulea Ceas al nopții, când apar fantomele și demoni fără cap îi urmăresc pe călătorii singuratici. Malinali zăcea legată cu mâinile la spate, pe podeaua colibei. Coșuri de răchită cu păstăi de vanilie așezate, unele peste altele, lângă pereți, răspândeau un miros dulceag, înecăcios, în cameră.
     O bufniță își întoarse capul mare și o privi de pe grinda de cedru sculptată deasupra capului ei. Ochii galbeni clipeau încet. Era un semn rău. Bufnița fusese trimisă de Zeul Umbrelor, Mitlantecutli, s-o anunțe că o așteaptă.
     Și mama vrea să mă trimită din lumea aceasta fără să-mi dea măcar bani, să-mi plătească trecerea pe tărâmul umbrelor...
     A încercat din nou să se elibereze, dar cureaua îi tăia încheieturile. A început să plângă.
     Mama ei voia să moară.
     A închis ochii să asculte cântecele de doliu, bubuitul conchelor, tunetul tobelor huehuetl și șuieratul fluierelor. A auzit pe cineva stringând-o pe nume și apoi a răsunat trosnetul flăcărilor. Altcineva se înnegrea și se prăjea pe rug în locul ei.
     Geamătul Vântului de Est o consola. În clipa ei de cumpănă, Șarpele cu Pene, Zeul Înțelepciunii, veghea asupra ei.
     Auzea șoapte și pași afară, lângă colibă. Deschise din nou ochii să studieze umbrele.
     A văzut sclipirea torței de pin când au intrat. Erau trei. Îi cunoștea, erau negustori de sclavi din Xicallanco. Fuseseră în sat de mai multe ori, iar tatăl ei îi tratase întotdeauna cu dispreț. Unul dintre ei își pierduse un ochi și carnea rozalie din jurul cicatricei semăna cu unsoarea rece. Torțele le umbreau fețele.
     - Uite-o, a spus bărbatul cu un ochi.
     A încercat să țipe, dar călușul o sufoca. Unul din ei a râs, iar cel cu un ochi i-a spus să tacă. Dar nu era nevoie, se gândea Mali. Chiar dacă ar fi urlat în gura mare tot n-ar fi auzit-o nimeni. Tobele de doliu astupau orice zgomot.
     Au ridicat-o ușor și au scos-o din colibă în beznă. Vântul gemea din nou. Șarpele cu pene era furios.
     Nu trebuia să-i fie frică. Nu era sfârșitul pe care i-l prevăzuse tatăl ei. Era Ce Malinali, Iarba Penitenței, care își va găsi destinul în dezastru. Era toba care anunța apusul pentru Motecuhzoma; viitorul eu era cu zeii.
     Viitorul ei era alături de Șarpele cu Pene.