STAR WARS - Războiul stelelor - George Lucas

     Imens și strălucitor, globul radia în spațiu lumină de un topaz aprins - fără a fi însă un soare. Astfel, planeta înșelase oamenii mult timp. Doar intrând pe orbită în apropierea ei își dădeau seama că descopreau o lume dintr-un sistem binar și nu un al treilea soare.
     La început părea că nimic nu putea trăi pe o astfel de planetă, cu atât mai puțin oameni. Cu toate acestea, cele două stele uriașe G1 și G2 orbitau în jurul unui centru comun cu o regularitate bizară, iar Tatooine se învârtea în jurul lor destul de departe pentru a permite dezvoltarea unui climat relativ stabil, dacă nu chiar excesiv de cald. În mare parte era o lume formată dintr-un deșert uscat, a cărei aură gălbuie neobișnuit de strălucitoare, ca a unei stele, se datora luminii celor doi sori care cădea asupra câmpiilor și nisipurilor bogate în săruri. Lumina aceea dublă străluci dintr-odată pe învelișul subțire al unei forme metalice, prăbușindu-se nebunește în atmosferă.

     Cursul neregulat al navetei galactice era intenționat, nu rezultatul vreunei defecțiuni, ci o încercare disperată de evitare. Raze lungi de o energie intensă lunecau în apropierea carenei, o ploaie multicoloră și distructivă ca un banc de lipitori luptându-se să muște din corpul masiv al gazdei neprimitoare.
     Una dintre razele călătoare reuși să ajungă naveta în zbor, lovindu-i fenderul solar principal. Cioburi de metal și plastic explodară în spațiu, rupte din coada care se dezintegra. Naveta păru să se cutremure din încheieturi.
     Sursa razelor multiple de energie își făcu brutal apariția - o navă de luptă Imperială, greoaie și masivă, cu conturul accentuat de țevile armamentului, dispuse ca acele unui cactus. Vertebrele tunurilor își opriră arcul electric pe măsură ce nava se apropia, urmărind exploziile intermitente și fulgerele de lumină din corpul navetei lovite. În spațiul rece, absolut, nava de luptă își întindea confortabil umbra de-a lungul prăzii rănite.
     Încă o explozie îndepărtată scutură naveta - cu siguranță nu atât de îndepărtată pentru R2-D2 sau C-3PO. Izbitura îi învârti prin coridorul strâmt ca rulmenții unui motor uzat.
     Uitându-te la ei doi, ai presupune că cel înalt, mașinăria umanoidă, 3PO, ar fi un șef, iar cel îndesat, robotul trepiedal, R2-D2, un inferior. Deși 3PO ar fi pufnit cu dispreț la o astfel de sugestie, cei doi erau de fapt egali în toate, mai puțin vorbăria. În asta 3PO era clar - și necesar - superior.
     Încă o explozie cutremură coridorul, făcându-l pe 3PO să-și piardă echilibrul. Companionul său scund rezista mai bine în astfel de momente, corpul său cilindric și îndesat având centrul de greutate coborât și bine echilibrat pe picioarele groase, terminate cu tălpi ca niște gheare.
     R2 privi în sus spre 3PO cum își redobândea echilibrul sprijinindu-se pe peretele coridorului. Luminițe clipiră enigmatic în jurul singurului ochi electronic, în timp ce micul robot îi verifică prietenului său carcasa lovită. Un strat de metal oxidat și praf de fibră acoperea învelișul de bronz altădată strălucitor, acum înfundat pe alocuri - rezultat al loviturilor încasate pe naveta rebelă care-i transporta.
     Un huruit adânc, persistent, acompaniase ultimul atac, pe care nici cea mai puternică explozie nu-l putuse acoperi. Apoi, fără vreun motiv aparent, zumzetul grav încetase abrupt și singurele zgomote în coridorul pustiu le făceau releele scurtcircuitate și cablurile electrice împușcate. Exploziile își purtară ecoul de-a lungul navei, dar erau prea îndepărtate de coridorul pustiu.
     3PO își răsuci într-o parte capul umanoid, perfect șlefuit. Urechile metalice ascultau intens. Imitarea posturii umane nu era deloc necesară - senzorii auditivi cu care fusese dotat 3PO erau complet omnidirecționali - dar robotul fusiform fusese programat să se integreze perfect în compania oamenilor. Programarea fusese extinsă până la mimica gesturilor umane.
     - Ai auzit asta? își întreabă retoric tovarășul răbdător, făcând referire la sunetul înfundat de mai devreme.
     - Au oprit reactorul principal și motorul.
     Vocea îi era plină de uimire și îngrijorare, întocmai ca vocea oricărui om. Palma metalică atinse cu tristețe o pată cenușie de pe lateralul său, acolo unde o gridă ruptă îl lovise și îi julise finisajul de bronz. 3PO era o mașinărie pretențioasă, iar astfel de întâmpinări îl stresau teribil.
     - Nebunie, totu-i o nebunie.
     Dădu din cap gânditor.
     - De data asta ne vor distruge cu siguranță.
     R2 nu comentă imediat. Cu trunchiul cilindric înclinat pe spate și picioarele puternice înfipte bine în podea, roboțelul înalt doar de un metru studia atent plafonul de deasupra lor. Deși nu avea un cap care să-i permită o postură de ascultare asemănătoare cu cea a prietenului său, R2 reuși totuși să dea impresia că îl imită. O serie de bipuri și triluri se auziră în difuzorul său miniatură. Chiar și o ureche umană sensibilă nu ar fi perceput decât niște zgomote electronice, dar pentru 3PO ele formau cuvinte perfect clare și distincte ca un curent electric.
     - Da, presupun că trebuia să oprească motorul, admise 3PO, dar ce o să facem acum? Nu putem intra în atmosferă cu aripa stabilizatoare principală distrusă. Nu pot să cred că o să ne predăm pur și simplu!
     Un mic grup de oameni înarmați apărură, ținându-și armele în poziție de tragere. Expresiile lor erau încruntate, cutele de îngrijorare de pe fețe semănând cu cele de pe uniformele șifonate, și își purtau aura cu hotărârea celor pregătiți să moară.
     3PO îi privi în tăcere până când dispărură într-o curbură a culoarului, apoi se uită din nou spre R2. Roboțelul nu-și schimbase poziția de ascultare. 3PO își suci capul să vadă și el în sus, deși era conștient că simțurile lui R2 erau mai ascuțite decât ale sale.
     - Ce este, R2?
     Un scurt jet de bipuri fu răspunsul. Încă un pic și nu mai era nevoie de senzori acustici foarte sensibili. Pentru un minut sau două coridorul rămase într-o tăcere mormântală. Apoi, un zgâriat imperceptibil, ca al unei pisici în fața ușii, se auzi de undeva de deasupra. Zgomotul acela ciudat era făcut de pași grei și de echipamente masive, târâte pe una dintre podelele navetei.
     Când răsunară și câteva explozii înfundate, 3PO murmură:
     - Au făcut o spărtură undeva deasupra noastră. Nu mai este nici o scăpare pentru Căpitan de data aceasta.
     Se întoarse spre R2:
     - Cred că am face bine să...
     Țipătul metalului sfâșiat umplu coridorul înainte să-și poată termina fraza, iar capătul mai îndepărtat fu luminat de un fulger radioactiv orbitor. Undeva, de-a lungul coridorului, echipajul înarmat care trecuse mai devreme pe lângă ei întâlnise inamicul care le atacase naveta.
     3PO își feri fața și fotoreceptorii săi delicați - la timp pentru a evita fragmentele de metal care zburau în urma exploziei. O gaură sinistră se căscă în acoperiș, în capătul coridorului, prin care picături metalice uriașe cădeau pe podea. Amândoi roboții știau că nici o mașinărie nu putea face față mișcărilor fluide cu care formele acelea luau poziția de luptă. Noile arătări erau oameni în armură, nu niște mecanisme.
     Unul dintre ei se uită direct la 3PO - nu, nu la el, se gândi robotul panicat, ci pe lângă el. Soldatul în armură manevră arma - prea târziu! O rază luminoasă intensă lovi capul, rupând bucăți de armură, os și carne și aruncându-le în toate direcțiile.
     Jumătate dintre soldații Imperiali se întoarseră și deschiseră focul de-a lungul coridorului - ochind ținte dincolo de cei doi roboți.
     - Repede, pe aici! ordonă 3PO, vrând să se retragă din calea trupelor Imperiale.
     R2 se întoarse împreună cu el. Nu apucară să facă nici câțiva pași că-i văzură pe rebeli în poziții de tragere, trăgând cu armele prin coridor. În câteva secunde pasajul se umplu de fum și de raze de energie încrucișate.
     Fascicule roșii, verzi și albastre ricoșau din pereți și podele sau ciupeau în suprafețele metalice. Urletele oamenilor răniți sau muribunzi - un sunet foarte nerobotic, gândi 3PO - răsunau ascuțit în mijlocul distrugerii anorganice.
     O rază rătăcită lovi lângă piciorul robotului în același timp cu alta care atinse peretele chiar în spatele lui, dezvelind cablaje și circuite în flăcări. Forța focului încrucișat îl împinse pe 3PO în mormanul de cabluri scurtcircuitate, mai multe tipuri de curenți electrici străbătându-l și transformându-l într-o marionetă frântă.
     Senzații ciudate îi gâdilau nervii metalici. Nu-i produceau durere, doar confuzie. Cum încerca să se miște și să se elibereze, pe producea un nou scurtcircuit și o altă componentă se defecta. Zgomotul și fulgerele colorate produse de armele umane continuară cu aceeași constanță pe tot parcursul luptei.
     Fumul se îndesi pe coridor. R2 încercă acum să-și ajute prietenul. Micul robot afișa o indiferență flegmatică în prezența laserelor pe care le scuipau armele. Fusese construit destul de scund, astfel că majoritatea trasoarelor treceau oricum pe deasupra lui.
     - Ajutor! urlă 3PO dintr-odată, înspăimântat la primirea unui mesaj nou din partea senzorilor săi.
     - Cred că începe să se topească ceva. Eliberează-mi piciorul stâng; problema este lângă servomotorul pelvisului.
     Tipic pentru el, tonul vocii îi trecu de la rugăminte la iritare.
     - Este numai vina ta! țipă el înfuriat. Ar fi trebuit să mă gândesc de două ori înainte să am încredere în logica unui jumătate de asistent gospodăresc termocapsulat. Nu înțeleg de ce ai insistat să ne părăsim posturile ca să venim prin coridorul ăsta stupid. Nu că ar mai conta acum. Întreaga navetă trebuie să se fi...
     R2-D2 întrerupse recitalul de reproșuri, boscorodindu-l și el cu bipurile și zumzăielile proprii, deși continua să desfacă și să taie cu precizie cablurile încurcate prin care treceau curenți de înaltă tensiune.
     - Chiar așa?! pufni 3PO drept răspuns. La fel și ție, piticanie...
     O puternică explozie scutură pasajul de acces, epuizându-l complet. Vapori denși de componente carbonizate umpură aerul, obturându-i imaginea.
     - Ajutor! urlă 3PO dintr-o dată, înspăimântat la primirea unui mesaj nou din partea senzorilor săi.
     - Cred că începe să se topească ceva. Eliberează-mi piciorul stâng; problema este lângă servomotorul pelvisului.
     Tipic pentru el, tonul vocii îi trecu de la rugăminte la iritare.
     - Este numai vina ta! țipă el înfuriat. Ar fi trebuit să mă gândesc de două ori înainte să am încredere în logica unui jumătate de asistent gospodăresc termocapsulat. Nu înțeleg de ce ai insistat să ne părăsim posturile ca să venim prin co./ridorul ăsta stupid. Nu că ar mai conta acum. Întreaga navetă trebuie să se fi...
     R2-D2 îi întrerupse recitalul de reproșuri, boscorodindu-l și el cu bipurile și zumzăielile proprii, deși continua să desfacă și să taie cu precizie cablurile încurcate prin care treceau curenți de înaltă tensiune.
     - Chiar așa?! pufni 3PO drept răspuns. La fel și ție, piticanie...
     O puternică explozie scutură pasajul de acces, epuizându-l complet. Vapori denși de componente umplură aerul, obturându-i imaginea.

     Doi metri înălțime. Biped. Roba neagră fluturând în urmă-i și o față acoperită pe vecie cu o mască de respirat din metal negru, bizară, dar funcțională - un Lord Sith al Întunericului era o apariție înspăimântătoare, pășind țanțoș pe coridoarele navetei rebele.
     Spaima umbla ca o umbră în urma fiecărui Lord al Întunericului. Norul diabolic din jurul acestuia era atât de dens, încât soldații Imperiali se retrăgeau în lături, și atât de amenințător încât șușoteau nervos și fără sens. Membrii echipajului rebel au încetat rezistența, rupând rândurile și fugind care încotro la simpla apariție a armurii negre - nici pe departe atât de neagră pe cât erau de întunecate gândurile din spatele măștii.
     Un scop, un gând, o obsesie dominau acum mintea întunecată. Ardea în creierul lui Darth Vader pe măsură ce intra în coridoarele navetei cucerite. Fumul se mai risipise, deși sunetul îndepărtat al luptei răzbătea încă prin pereți. Aici însă totul se încheiase.
     Doar un robot se mai vântura liber în calea Lordului Întunecat. C-3PO reuși în sfârșit să se desfacă dintre cabluri. Undeva în spatele lui se auzeau țipetele oamenilor, acolo unde soldații Imperiali curățau ultima baricadă a rezistenței rebele.
     3PO nu văzu decât o imagine dezolantă a prăpădului. Vocea îi tremura de îngrijorare.
     - R2-D2! Unde ești?
     Fumul părea să se răsfire doar un pic, dar 3PO rămase să se uite în gol de-a lungul pasarelei.
     R2-D2 era prezent și el. Dar nu se uita către 3PO. Robotul bondoc înțepenise într-o postură atentă. Aplecată deasupra-i stătea - nici chiar fotoreceptorii electronici ai lui 3PO nu putea penetra fumul acid ca să deslușească cine era - o siluetă umană. Era tânără, subțire și, conform standardelor umane ale unei estetici greu de înțeles pentru 3PO, de o frumusețe calmă. O mână delicată părea să facă niște mișcări deasupra părții superioare a corpului lui R2.
     3PO porni înspre ei odată ce ceața se mai limpezea. Dar când ajunse la capătul coridorului, doar R2 îl aștepta. 3PO se uită deasupra lui, un pic nesigur. Roboții sufereau uneori halucinații electronice - dar ce să caute în halucinațiile sale oameni?
     Dădu din umeri... Și totuși, de ce nu, ținând cont mai ales de circumstanțele confuze ale ultimei ore și de doza masivă de curent electric pe care tocmai o absorbise. N-ar trebui să-l surprindă trucurile pe care i le făceau circuitele lui molestate.
     - Unde ai fost până acum? întrebă într-un final 3PO. Te-ai ascuns bănuiesc.
     Se hotărî să nu pomenească nimic despre silueta poate-umană. Dacă a avut halucinații, nu avea de gând să-i ofere lui R2 satisfacția de a afla cât de groaznic îi fuseseră afectate circuitele logice.
     - O să se întoarcă pe aici, continuă el, arătând cu capul în direcția coridorului și nelăsându-i micului astromec timp de răspuns. În căutare de supraviețuitori umani, Ce să facem acum? N-o să creadă pe cuvânt niște mașinării aflate în proprietatea rebelilor că nu posedăm nici o informație de valoare. O să ne trimită în minele de condimente din Kessel sau o să ne desfacă în bucăți și o să ne dea ca piese de rezervă pentru alți roboți mai puțin merituoși. Asta dacă nu o să ne considere potențiale capcane programabile și o să ne prăjească pe loc. Dacă nu ne...
     Dar R2 se îndepărta deja în lungul pasarelei.
     - Așteaptă, unde te duci? N-ai ascultat ce-am zis până acum?
     Spurcând în diverse limbaje, unele pur mecanice, 3PO se grăbi să-și ajungă prietenul. Unitatea R2, își spuse el, putea funcționa în regim de circuit-închis oricând avea chef...