Scufița Roșie - - CrysSoft Euroalia

     A fost odată o fetiță atât de drăgălașă încât toată lumea o iubea. Ea primise în dar o minunată hăinuță roșie pentru care mama îi cusu o scufiță. De atunci fetiței i se spunea "Scufița Roșie".
     Într-o bună zi, mama ei o rugă să meargă să-i ducă merinde bunicuței care locuia departe și era bolnavă.
     - Nu te opri pe drum și fii foarte atentă - o sfătui mama.
     Scufița Roșie își luă hăinuța cea nouă, își puse scufița, își trase mănuși și se încălță cu ghetuțe. Și plecă apoi luându-și coșulețul.
     În pădure, fetița merse cu pas hotărât o bucată de drum, până ce auzi un foșnet neobișnuit în spatele unui tufiș. Imediat o coadă gri și stufoasă apăru în preajma unui brad. Speriată, fetița se grăbi.
     Tocmai atunci apăru și lupul. Era o fiară mare cu labe păroase și cu ochi strălucitori. Îi vorbi copilei cu o voce mieroasă:
     - Mmmmh! Dragă copilă, spune-mi ce miroase așa de bine...
     Fetița ezită, dar îi arătă coșul cu merinde.
     - Am o plăcintă caldă-caldă, pe care i-o duc bunicuței. Mai am și un borcan de gem și o sticlă de lapte.
     Lupul o privi pe Scufița Roșie și-și linse buzele.
     - Pe cinstea mea, mi se pare delicioasă... - își zise el.
     Scufița Roșie se grăbi să-și reia drumul, dar lupul n-o lăsă.
     Știi tu, copilă, că eu știu toate potecile pădurii? Spune-mi, care este drumul tău.
     - Ah, eu merg pe cărăruia cu pietricele! Pe curând! Trebuie să mă grăbesc... Bunicuța mă așteaptă!
     - Ei, haide - zise lupul -, nu fi așa grăbită! Sunt atât de multe lucruri de admirat pe aici... Mai bine, spune-mi cu ce seamănă căsuța bunicuței tale?
     - Ei bine, - răspunse fetița - o recunoști după obloanele azurii și după acoperișul de țiglă.
     - Am să țin minte - spuse atunci lupul. Pe curând!
     Și dispăru printre copaci.
     Rămasă singură, fetița privi lung după un minunat fluture ce zbura din floare în floare. Fredonând și țopăind, Scufița Roșie se apucă să culeagă margarete.
     - Ce buchet frumos am să fac pentru bunicuța... Oh, și uite ce castane drăguțe și ce alune gustoase!
     Aplecându-se pentru a le culege, Scufița Roșie se opri. Lumina zilei pălea treptat, păsărelele și veverițele se grăbeau să se întoarcă la cuiburile lor.
     - E vremea să plec - spuse ea tremurând. E atât de frig!
     Curând fetița văzu în zare acoperișul casei.
     - Curios lucru - murmură ea - coșul nu scoate deloc fum...
     Scufița Roșie trecu podul de piatră, de peste râu, și ajunse în fața grădinii. Împinse portița și spuse cu voce îngrijorată:
     - Oare ce se întâmplă? Toate animalele s-au ascuns și nu îmi ies în cale?
     Înaintă pas cu pas până lângă ușă, sună clopoțelul și o voce răgușită îi răspunse:
     - Intră copila mea, eu sunt în patul meu!
     Bunicuța trebuie că era grav bolnavă de vreme ce vorbea așa, se gândi fetița. Răsuci clanța și intră în casă.
     În interior era întuneric. Doar o micuță lumânare ardea pe noptieră. Scufița Roșie se apropie și trase draperia patului. Bunicuța era acolo, ascunsă sub plapumă și având pe cap o scufie de noapte.
     - Copila mea - zise ea -, vino mai aproape. Am să te încălzesc.
     Fetița se apropie și întrebă:
     - Spune-mi, bunicuțo, de ce ai urechile atât de mari?
     - Ca să te aud mai bine, copila mea...
     - Dar, bunicuțo, de ce ai ochii atât de mari?
     - Ca să te văd mai bine, copila mea...
     - Dar, bunicuțo, de ce ai dinții atât de mari?
     Lupul îți ridică boneta urlând:
     - Ca să te mănânc mai bine, copila mea!
     Imediat, lupul sări jos din pat. Dar înainte de a reuși să-și prindă prada, aceasta se ascunse sub masă, înarmată cu o mătură. Vicleanul lup dădea târcoale în jurul fetiței, mârâind:
     - Ce ospăț! Ce ospăț! Am să te mănânc, fetițo!
     Speriată, Scufița Roșie apucă un scaun și îl aruncă în capul lupului cât de puternic putu ea. Numai că fiara avea capul tare și se apropia de ea tot mai mult...
     Numai că atunci, atras de zgomot, apăru un vânător, intră pe fereastra deschisă și trase mai multe focuri cu pușca! Surprins lupul urlă de frică și căzu mort la podea.
     Scufița Roșie începu să plângă cu hohote:
     - Biata mea bunicuță, lupul mare și rău a mâncat-o...
     În acea clipă, se auzi un bocănit înfundat: "Poc, poc, poc!". Fetița deschise dulapul și o descoperi pe bunicuța sa! De cum o văzu, îi sări în brațe și îi promise că pe viitor nu va mai zăbovi niciodată pe drum.