|
|
Cărți |
|
|
Monografie, critică, eseu |
Contemporani |
Dezvoltare personală |
Istorie |
Dosar |
Drept |
Clasici |
SF, horror |
Junior |
Trup, minte, spirit |
Versuri |
Filosofie |
Psihologie, psihanaliză |
Părinți |
Business - Economie |
Enciclopedii, dicționare |
Polițiste |
Religii |
Naturiste |
Medicină |
La taifas |
Paranormal |
Culinare |
Practic |
Thriller, aventuri |
Aventurile copilăriei |
Dragoste |
Turism |
Educație |
Limbi străine, dicționare |
Teatru |
Război |
Bibliografie școlară |
Western |
Album |
Umor |
Hai la joacă |
Arte marțiale |
Sport |
Capodopere |
Capă și spadă |
Second hand |
|
|
Hărți |
|
|
Turistice |
|
|
Softuri |
|
|
E-books |
|
|
Reviste |
|
|
Legislație, drept |
Cuvinte încrucișate |
Second hand |
|
|
CD-uri audio |
|
|
Limbi străine, dicționare |
|
|
Cele mai cumpărate |
|
|
Cifrele sunt reci, n ...
|
|
|
Noutăți în magazin |
|
|
Trauma
|
Femeile înșală bărba ...
|
Știința despre om și ...
|
Karma sănătății: che ...
|
Trepte spre cer
|
|
|
Lista noutăților |
|
|
|
|
|
EUROALIA+ |
|
|
Program de afiliere
|
Login afiliați
|
Platforma SOL
|
|
|
Pune o întrebare |
|
|
SC CrysSoft SRL
|
Prin e-mail:
|
Întrebări frecvente
|
|
|
Cum să construiești relații de afaceri în 90 de secunde... sau mai puțin
|
|
Nicholas Boothman
|
|
|
|
Editura:
Amaltea Coleția:
Cunoaștere & Autoeducare - Business, 31
trup, minte, spirit, 195 pag. Format: 13,5x20,5 cm ISBN: 978-973-7780-92-8
Preț: 36,60 lei
Cod produs: CNC0004B
|
Indiferent dacă sunteți angajat, manager, întreprinzător sau liderul unei echipe, succesul depinde mai ales de modul în care stabiliți relații cu semenii. Acesta nu este un talent nativ, ci o abilitate pe care o putem deprinde și nimeni nu o predă mai bine decât Nicholas Boothman.
Bob Nelson, scriitor
cumpără acest produs ...
În afaceri, nu ne putem câștiga existența vânzând prietenilor. Nu ne permitem luxul de a ne alege colegii sau superiorii, clienții sau omologii din alte companii. De aceea, învățarea strategiilor de stabilire a relațiilor de afaceri cu orice tip de oameni este un aspect vital, iar Nicholas Boothman ni-l împărtășește - pas cu pas - prin intermediul programului său simplu, dar eficient.
Programul debutează cu elementele NLP pe care autorul, ale cărui cărți au înregistrat vânzări fulminante, le-a considerat necesare pentru dezvoltarea teoriei sale - Atitudinea, Limbajul Trupului și Congruența. Mai mult, Boothman descrie cele patru tipologii cheie care se manifestă în lumea afacerilor - Visătorii, Convingătorii, Supervizorii și Analiștii - și modalitățile prin care trebuie să comunicăm cu fiecare în parte. Ni se arată cum să ne concepem reclama de zece secunde, în ce situații să folosim un limbaj măgulitor și nu să ne speriem interlocutorul printr-unul sec, dar și cum să ne consolidăm credibilitatea și autoritatea.
Neutralizarea reacției de tip luptă sau fugi, înțelegerea limbajului creierului și a simțurilor dominante, cunoașterea naturii propriei afaceri, strategii și exerciții creatoare pentru a exploata la maxim relațiile pe care le stabilim și a profita de fiecare întâlnire în parte - toate acestea te vor face o persoană influentă în 90 de secunde... sau chiar mai puțin.
cumpără acest produs ...
Această carte nu vă prezintă o altă teorie de afaceri; menirea ei este de a vă ajuta să obțineți succesul în afaceri învățând cum să stabiliți relații cu clienții, colegii, șefii, angajații și chiar cu persoane complet străine în 90 de secunde... sau mai puțin.
Cele 90 de secunde ale unei întâlniri nu au o importanță covârșitoare doar pentru a crea o primă impresie extraordinară. În primele câteva minute ale unei întâlniri, intrăm în legătură cu instinctele unei persoane și cu natura ei umană - dar și cu reacțiile ei aferente. În aceste prime secunde, instinctele noastre de supraviețuire, adânc înrădăcinate în subconștient, își fac imediat apariția, iar mintea și trupul nostru stabilesc dacă este cazul să fugim, să luptăm sau să interacționăm; dacă persoana respectivă ne oferă o oportunitate sau reprezintă o amenințare; dacă este un prieten sau un dușman. Vom vorbi în această carte despre concluziile pripite pe care le iau oamenii în primele momente ale întâlnirii, dar și despre metodele prin care le puteți întoarce în favoarea voastră. Odată ce ați trecut peste aceste obstacole și ați clădit podul încrederii, puteți demara procesul de stabilire a relațiilor interumane. Vă voi dezvălui tehnicile cu ajutorul cărora veți înțelege cu ce persoană sau situație vă confruntați, metodele prin care puteți stabili o relație cu aceasta, dar și modul în care vă puteți impulsiona și influența semenii.
Interacțiunea cu cei din jur presupune un proces complicat. În primul rând, trebuie să le câștigați încrederea, pornind de la instinctele primare, apoi trebuie să stabiliți rapportul la nivelul personalității. Așa ia naștere o relație și fiecare relație ascunde posibilități nelimitate. De unde știu toate acestea? Din experiență. Destinația la care am ajuns astăzi se află la mii de kilometri distanță de locul în care mi-am început călătoria, dar și de așteptările ce m-au însoțit pe parcursul acestei călătorii. Și trebuie să mărturisesc faptul că succesul de care mă bucur astăzi de datorează în mare măsură talentului de a stabili relații cu semenii mei.
Am petrecut un sfert de secol din viață luptându-mă să-i fac pe oameni să arate cât mai bine cu putință. Am lucrat timp de 25 de ani ca fotograf în domeniul modei și publicității și această meserie mi-a dezvăluit multe secrete prin care îi poți face pe oameni să arate "răvășitor". Nu mă refer doar la tehnicile de fotografiere a manechinelor profesioniste. Oameni de afaceri, muzicieni, piloți de avioane sau fermieri - cu toții au trecut prin fața aparatului meu de fotografiat, ajutându-i nu doar să arate foarte bine, ci și să exprime - prin întreaga lor ființă - încredere și carismă, ca și când acestea ar fi fost apanajele lor dintotdeauna.
Orice individ care se află în fața unui aparat de fotografiat este înzestrat cu un chip, un trup și o atitudine - dar și cu un mesaj pe care trebuie să ni-l transmită. Misiunea mea era de a da viața acestui mesaj, influențându-mi subiecții prin intermediul chipului, trupului, atitudinii și vocii mele. Veți descoperi în cartea de față cum să folosiți toate aceste instrumente - chipul, trupul, atitudinea și vocea - pentru a crea o impresie bună și pentru a vă transmite mesajul în mai puțin de 90 de secunde.
Nu am de gând să vă fac o fotografie, dar vreau să vă schimb imaginea pe care o aveți despre voi și să vă arăt cum puteți stabili relații cu cei din jur - într-un mod rapid, ușor și simplu. Indiferent care este cariera sau profesia pe care o urmați, cel mai important lucru îl constituie faptul că activați într-un domeniu ce presupune interacțiunea cu alți oameni - și aceștia sunt cei care decid într-un timp record (exact atât cât îți trebuie să faci o fotografie) dacă vor stabili sau nu relații cu voi.
La începutul carierei mele de fotograf, în timp ce m-am plimbat între studiourile și clienții mei din Londra, Lisabona, Madrid, New York, Cape Town și Toronto, am observat că anumiți indivizi se pot înțelege de minune cu orice persoană chiar din clipa în care se întâlnesc. Și datorită acestei capacități extraordinare pot să stabilească relații imediate, să-și perfecționeze afacerile și să urce rapid pe culmile succesului. Dar am întâlnit și foarte mulți oameni care nu puteau să încheie relații armonioase cu cei din jur. Mi se părea că - în timp ce unii oameni erau întotdeauna deschiși în fața afacerilor și oportunităților vieții, alții păreau complet "ferecați" - sau, cel puțin, aceasta era impresia pe care mi-o creau atunci când ne întâlneam. Dar când am ajuns să-i cunosc mai bine pe acești oameni "ferecați", am înțeles că primele impresii pot fi înșelătoare. Acești oameni, care păreau atât de retrași, nu erau deloc așa.
Clienți, președinți de companii, manechine, hair și make-up stiliști, directori de publicitate, contabili, factori de decizie, piloți de avioane, fermieri sau muzicieni - oameni care nu s-au cunoscut niciodată - vin cu toții să facă fotografii. Cei care erau capabili să stabilească - ușor și rapid - relații cu cei din jur se dezvoltau și cunoșteau succesul cât ai bate din palme, în timp ce indivizii "ferecați" și retrași în cochilia lor ratau marile oportunități ale vieții, rămânând mereu în urmă. Spre marea mea surpriză, inteligența, frumusețea și talentul nu păreau să aibă nici o legătură cu acest aspect.
Tehnicile de observare, influențare și portretizare a comportamentului și stărilor sufletești ale oamenilor constituie niște instrumente extrem de eficiente ale fotografilor din domeniul modei, iar după un timp am început să recunosc tipare comportamentale cale le permiteau oamenilor să se înțeleagă - sau nu - cu semenii lor. Unii indivizi manifestă tipare comportamentale care îi ajută să stabilească relații armonioase cu cei din jur; alții sunt înlănțuiți în tipare negative ce lucrează în defavoarea lor.
În această perioadă, am avut ocazia să descopăr munca de cercetare depusă de doctorii Richard Bandler și John Grinder. Ei au dezvoltat o tehnică destinată studierii și înțelegerii structurii ce se ascunde în spatele comportamentului uman, cât și o modalitate de prin care putem folosi limbajul pentru a ne programa pe noi înșine, dar și pe cei din jur. Așa a luat naștere metoda unanim cunoscută sub numele de Programare Neuro-Lingvistică sau - pe scurt - NLP. Programarea Neuro-Lingvistică ne ajută să descoperim ce se ascunde în spatele comportamentului nostru și să înțelegem impactul pe care îl exercită cuvintele noastre asupra comportamentului nostru și al semenilor noștri. M-am trezit în scurt timp studiind acest fenomen alături de doctorul Bandler la Londra și New York, ajungând expert în NLP.
Ulterior, a devenit extrem de ușor pentru mine să observ tiparele comportamentale ale persoanelor pe care le întâlneam în fiecare zi și să-i indentific cu multă precizie pe cei înzestrați cu talente și atitudini pozitive, care reușesc să stabilească relații armonioase cu semenii lor. Odată cu trecerea timpului, pentru că începusem să urc treptele succesului, eram adesea invitat la colegi și în cluburi private, unde țineam discursuri despre modă și despre importanța fotografiei în domeniul publicității. La scurt timp însă am ajuns să vorbesc doar 5 minute despre arta fotografică și 55 de minute despre secretele prin care puteam stabili relații cu persoana din fața aparatului de fotografiat și prin intermediul cărora o puteam convinge să coopereze cu noi. Am fost invitat în scurt timp să țin aceleași discursuri - fără însă cele 5 minute destinate artei fotografice - în fața unui public ales: personalul companiilor aeriene, studenți și profesori universitari, cadre medicale și angajați în diverse organizații și asociații de prestigiu. Acest lucru mi-a oferit apoi contracte cu marile corporații din lume.
Pentru că eram implicat din ce în ce mai mult în lumea afacerilor, pentru că mă întâlneam și aveam contact cu mii de oameni, am înțeles că relațiile de afaceri sunt diferite de cele personale. În viața personală, îți alegi singur prietenii, dar la serviciu nu poți fugi de relațiile cu angajații, colegii, superiorii și clienții fără să renunți - în primul rând - la slujbă. Ești obligat, așadar, să clădești și să menții aceste relații în fiecare zi. Veți descoperi în paginile acestei cărți tot ceea ce trebuie să știți despre procesul de stabilire a relațiilor cu semenii voștrii.
Experții susțin că 15% din succesul vostru financiar se datorează talentului și cunoștințelor voastre, în timp ce 85% se datorează capacității voastre de a stabili relații armonioase cu cei din jur, de a le câștiga încrederea și respectul. Astăzi indiferent dacă dați un interviu pentru ocuparea unui post, dacă vă străduiți să încheiați un contract de vânzare sau dacă încercați să vă convingeți șeful să vă acorde o mărire salarială, cu cât stabiliți mai bine arta interacțiunii umane, cu atât aveți mai multe șanse de succes. Și trebuie să stăpâniți această artă cât mai repede cu putință. Oamenii își spun în sinea lor: "Îmi place/ Nu-mi place", "Da/Nu" - în mai puțin de 90 de secunde. Secretele prin care puteți "să mânuiți" aceste 90 de secunde constituie subiectul acestei cărți.
Vom parcurge toate aspectele importante ale acestui proces: de la impactul non-verbal la personalitatea voastră; de la capacitatea de a purta o conversație față în față cu un individ la talentul de a stabili relații și de a influența grupuri de indivizi. Vă voi prezenta situații din viața reală, care vă vor ajuta să stabiliți relațiile pe care le doriți în așa fel încât să vă puteți perfecționa la locul de muncă sau în domeniul pe care vi l-ați ales, doborând orice comparație.
Una dintre plăcerile pe care ți le oferă cariera de fotograf în lumea modei este faptul că reușești să-i faci pe oameni să arate mai bine decât și-au imaginat vreodată. Este extraordinar să înțelegi că poți să arăți, să pari și să te simți mai important, mai hotărât și mai "răvășitor" decât ai îndrăznit vreodată să visezi, păstrându-ți în același timp credința față de structura ta lăuntrică. Menirea acestei cărți nu este de a vă învăța să fiți fățarnici dau de a acționa în dezacord cu principiile voastre; menirea ei este de a crea o legătură favorabilă între structura voastră interioară, caracterizată prin convingerile și valorile ce vă conduc viața, și lumea exterioară, unde lucrați.
Această carte seamănă cu una dintre fotografiile mele. Vă va schimba pentru totdeauna imaginea pe care o aveți despre voi înșivă. Vă oferă un instrument competitiv și semnificativ cu ajutorul căruia veți putea să profitați din plin de trupul, mintea și vocea și - mai ales - de imaginea voastră pentru a exploata potențialul fiecărei relații pe care o aveți - pe plan profesional, personal sau social.
Fragment din introducerea Cele 90 de secunde cruciale
cumpără acest produs ...
Selecțiuni din Cuprins:
Noțiuni de bază
- Regulile lui Muldoom: Nu există eșecuri, ci doar schimb de reacții
Noile reguli: Conectarea cu natura umană
- Neutralizați reacția de tip luptă sau fugi
- Modelați-vă cele trei imperative: atitudinea, limbajul trupului și congruența
- Vorbiți limbajul creierului
- Conectarea cu simțurile
Conectarea cu personalitatea semenilor noștri
- Alimentați personalitatea
- Învățați să vă cunoașteți natura afacerii
- Descoperiți-vă stilul personal
Stabilirea relațiilor
- Deschideți liniile de comunicare
- Faceți-i să vorbească!
- Descoperiți abordarea corespunzătoare
- Nu uitați: Cântărețul contează, nu cântecul!
Spre ce ne îndreptăm
cumpără acest produs ...
Boothman este Dale Carnegie al acestui mileniu al vitezei.
John Tierney, The New York Times
cumpără acest produs ...
Nicholas Boothman este fondatorul firmei de consultanță în domeniul afacerior - Corporate Images. Fost fotograf în domeniul artei și publicității, pentru companii precum AT&T, Revlon, Coca-Cola și Bell, a descoperit că succesul său depindea de stabilirea rapportului imediat, lucru care l-a determinat să urmeze o carieră în domeniul Programării Neuro-Lingvistice și să scrie prima sa carte - Cum să construiești relații personale în 90 de secunde... sau mai puțin, care s-a vândut în peste 100.000 de exemplare. Domnul Boothman organizează seminarii în America de Nord și Europa și locuiește în Toronto, Canada, împreună cu soția și familia sa...
cumpără acest produs ...
Această carte vă va conferi putere! |
Disponibilitate: Produsul se află pe stoc în depozitul propriu CrysSoft Euroalia. Stocul se actualizează zilnic.
Termen de livrare: pachetele sunt expediate în 1-2 zile lucrătoare de la confirmarea comenzii și ajung la destinație în 3-5 zile lucrătoare. Produsele sunt expediate direct din depozitul nostru, prin Poșta Română în sistem ramburs.
Taxe poștale: gratuit pentru pachetele de peste 150 de lei, între 6 și 8 lei pentru comenzi sub 75 de lei și reduceri progresive între 75 și 150 de lei.
Cadou: Pachetele ce conțin cărți primesc cadou un semn de carte, indiferent de valoarea comenzii!
|
Comentarii:
Nu există nici un comentariu...
Adaugă un comentariu...
|
Vă mai recomandăm:
|
|
|
|
|
Viața trece repede - trăiești-o din plin,
Loretta LaRoche,
Amaltea
|
carte, trup, minte, spirit, trup, minte, spirit, 62,04 lei, mai multe detalii ... cumpără acest produs ...
|
|
|
|
|
|
|